Europarlamentarul Nicu Ștefănuță face apel la comunitatea sibiană: Ai obiecte legate de Emil Cioran? Expune-le la festival și câștigă! (CP)

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Renew Europe) lansează un apel către comunitatea sibiană, cu ocazia Festivalului Cioran: De la Rășinari la Paris, găzduit de acesta la Sibiu, în 10 aprilie, la 112 ani de la nașterea lui Emil Cioran. Festivalul va cuprinde și o expoziție temporară, iar pentru organizarea acesteia europarlamentarul sibian îi invită pe cei care dețin obiecte de colecție cu tematică Cioran să le expună la festival.

Așadar, sibienii care dețin obiecte autentice cu referință la Cioran – manuscrise, scrisori, cărți cu autograf, portrete, tablouri, benzi desenate, timbre etc. – le pot împrumuta pentru a fi expuse temporar la Sibiu, la Biblioteca ASTRA, timp de două săptămâni. Un juriu format din experți în artă vor selecta cele mai valoroase 3 obiecte colecționate, iar deținătorii acestora vor fi premiați cu o excursie la Parlamentul European de la Bruxelles.

„Manuscrisele sau corespondențele lui Emil Cioran, unul dintre cei mai mari eseiști ai lumii, nu sunt vizibile ochiului public nicăieri în țară. Cioran e mai cunoscut la Paris, acolo unde, în 1990, la 79 de ani, era considerat cel mai important stilist francez al secolului, decât e la Sibiu. Sunt și eu un admirator al operei lui Cioran. Și mai sunt și rășinărean. Și vreau să aduc creația lui mai aproape de sibieni. Emil Cioran ne-a învățat că a fi un român bun înseamnă a lăsa în urma ta ceva valoros pentru țară, de oriunde din lume. Opera sa merită cunoscută și apreciată la adevărata sa valoare”, declară europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Sibienii care dețin astfel de obiecte sunt rugați să contacteze echipa europarlamentarului Nicu Ștefănuță la adresa de e-mail team.stefanuta@gmail.com până în 17 martie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*