Europarlamentar PSD: Brandul nostru de ţară este corupţia

Brandul nostru de ţară este corupţia, a afirmat vineri, la Sibiu, într-o dezbatere despre finanţarea viitorului Europei, europarlamentarul Andi Cristea, din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

„Brandul nostru de ţară este corupţia. Brandul nostru de ţară este corupţia. Noi alături de bulgari suntem singurele state care avem acest Mecanism de cooperare şi verificare. Din 2007 de când am intrat alături prietenii şi partenerii noştri din Bulgaria în Uniunea Europeană, noi am făcut progrese în lupta anticorupţie, am făcut greşeli şi am avut parte şi de abuzuri, care se pare că sunt evidente mai ales în ultima perioadă”, a declarat Cristea, citat de Agerpres.

Europarlamentarul Cristea consideră „inacceptabil” faptul că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lăudat Bulgaria pentru progresele înregistrate în lupta împotriva corupţiei. „Este inacceptabil ca preşedintele Juncker să-l felicite pe premierul Borisov al Bulgariei pentru progresele pe care Bulgaria le-a făcut în lupta împotriva corupţiei, în detrimentul României”, a mai spus Cristea.

Europarlamentarii Andi Cristea şi Maria Grapini au participat joi şi vineri, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la două dezbateri având ca temă „Finanţarea viitorului Europei: Bugetul UE 2021 – 2027”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*