Discursul premierului britanic Theresa May privind modul în care va avea loc Brexit-ul a mulțumit investitorii, aducând o reducere a aversiunii față de risc.
Pe acest fond pozitiv cursul euro a scăzut de la 4,5048 la 4,4980 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat, din nou, într-un culoar de circa un ban, cuprins între 4,496 și 4,505 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,495 – 4,498 lei, semn că investitorii așteaptă publicarea bugetului de stat pe 2017.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,2225 la 4,2098 lei și a atins astfel cel mai redus nivel din ultima lună și jumătate. Cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,20 și 4,217 lei, în condițiile în care moneda americană s-a depreciat față de cea europeană.
Media monedei elvețiene, care stagna pe piețele internaționale 1,071 – 1,074 franci/euro, a scăzut de la 4,2040 la 4,1982 lei.
Monedele din regiune, au câștigat la rândul lor teren în raport cu euro, cea poloneză tranzacționându-se între 4,361 și 4,379 zloți iar cea maghiară între 307,2 și 308,2 forinți.
Discursul premierului Theresa May și creșterea inflației din zona euro au asigurat menținerea monedei unice în jurul pragului de 1,17 dolari, tranzacțiile de pe piețele realizându-se între 1,0676 și 1,0715 dolari.
Conform Eurostat inflaţia anuală din zona euro a accelerat în decembrie la 1,1%, de la 0,6% în noiembrie.
Premierul britanic s-a declarat adepta unei rupturi clare și nete de U.E., lăsând, totuși, loc pentru un eventual acord care să satisfacă ambele părți, promițând, totodată, un vot al Parlamentului în această privință.