Creșterea constantă a prețurilor din ultimele luni și-a pus amprenta asupra raportului euro/leu, care s-a tranzacționat azi aproape de pragul de rezistență de la 4,67 lei.
INS a anunțat o rata anuală a inflaţiei înregistrată în februarie de 4,72%, maxim al ultimilor aproape cinci ani, după ce în noiembrie trecut ea fusese de 3,23%.
Parcursul inflației este consecința dezechilibrelor economice provocate de politicile salariale și fiscale ale PSD, în dauna investițiilor, care generează o creștere sănătoasă. Majorarea PIB-ului bazată în mare măsură pe creșterea consumului a provocat adâncirea deficitelor de cont și comercial, iar creșterea cererii de valută nu poate decât să provoace deprecierea leului.
Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,6616 la 4,6607 lei, însă cotațiile au urcat față de zilele precedente la 4,659 – 4,667 lei, aproape de maximul istoric de 4,6679 lei, atins în 23 ianuarie. Transferurile de la ora 14:00 se realizau la 4,661 – 4,664 lei.
Media dolarului american a coborât de la 3,7864 la 3,7771 lei, iar cotațiile din piață s-au mișcat între 3,764 și 3,786 lei.
Moneda elvețiană se stabiliza pe piețele internaționale la 1,168 – 1,17 franci/euro, astfel că media a crescut ușor de la 3,9861 la 3,9871 lei.
În opinia analiștilor de la Unicredit Bank, inflația va continua să crească în următoarele două luni, fără a trece de 5%, dar va încheia anului sub 3,5%, cu condiția ca PSD să nu modifice cadrul fiscal, prin aplicarea de noi taxe sau impozite.
Această evoluție a prețurilor va impune BNR continuarea procesului de majorare a dobânzii sale de politică monetară. Aceasta a fost majorată în ianuarie și februarie până la 2,25%, față de 1,75% în decembrie, iar pentru sfârșitul anului se anticipează un nivel de 3%.
Creșterea lichidității din piața monetară a făcut ca indicele ROBOR la trei luni să scadă la minimul ultimei luni de 2,05%. O evoluție identică a avut și indicele la șase luni, care a coborât la 2,37%.
Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,2290 și 1,2385 dolari, investitorii așteptând datele referitoare la inflația din SUA.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat la 9.263,84 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu GEORGESCU