Euro s-a întors la 4,51 lei

Creşterea cererii comerciale din piaţa valutară a produs deprecierea leului, în contrast cu evoluţia celorlalte monede din regiune care se întăreau comparativ cu euro. Cursul euro a crescut de la 4,5039 lei la 4,5115 lei, fiind a noua şedinţă consecutivă în care media s-a situat peste pragul de 4,50 lei.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,5020 – 4,5030 lei, după care, sub efectul unei cereri mai mari, euro a crescut la un maxim de 4,5130 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,51 – 4,5130 lei. Este de aşteptat ca şi în zilele următoare euro să situeze peste pragul de 4,50 lei, în condiţiile în care este aşteptat referendumul din Marea Britanie unde se va decide menţinerea ţării în Uniunea Europeană. Un alt factor extern care poate influenţa leul este o posibilă decizie a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane de a majora dobânda-cheie din SUA, la întâlnirea sa care se va desfăşura la jumătatea lunii. Pe plan intern, principalul pericol poate apare după alegerile locale, o schimbarea a spectrului politic putând provoca tensiuni în Parlament.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0452 la 4,0491 lei, nou maxim al ultimelor două luni şi jumătate, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,035 şi 4,054 lei.

Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,103 – 1,106 franci/euro, a crescut de la 4,0743 la 4,0858 lei, maxim al ultimelor aproape cinci luni.

Monedele din regiune se apreciau faţă de euro. Cea poloneză s-a întărit la 4,377 – 4,40 zloţi, faţă de aproape 4,6 zloţi în urmă cu o săptămână, iar cea maghiară la 313,6 – 314,4 forinţi.

Faptul că preţurile de consum din zona euro au scăzut în mai cu 0,1%, după ce în luna anterioară ele au coborât cu 0,2%, a avut ca efect încetinirea ritmului de depreciere a euro faţă de dolar.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona ieri între 1,1121 şi 1,1165 dolari, după scăderea de luni la 1,1097 – 1,1143 dolari.

Aprecierea dolarului a provocat o scădere a preţului unciei de aur în piaţa specializată de la Londra la 1.210 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*