Leul a avut o zi mai liniștită, în care cursul euro a stagnat, iar dolarul s-a apreciat ușor, în ton cu evoluția lui de pe piețele internaționale.
Cursul euro a fost stabilit la 4,5636 lei, nivel aproape identic cu cel de luni, de 4,5637 lei. În piața valutară s-a observat o ușoară creștere, tranzacțiile realizându-se între 4,562 și 4,567 lei, cotațiile de la ora 14:00 fiind de 4,563 – 4,566 lei.
Pentru următoarele zile este de așteptat ca euro să stagneze în culoarul 4,5550 – 4,5650 lei, piața reglându-se după mai multe săptămâni în care leul s-a decorelat de celelalte monede emergente din regiune.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,0822 la 4,09 lei, cotațiile din piață urcând 4,086 – 4,109 lei.
Media monedei elvețiene a făcut un ușor pas înapoi, de la 4,1875 la 4,1858, în condițiile în care ea se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,088 – 1,092 franci/euro.
Monedele din regiune se depreciau relativ comparativ cu euro, cea poloneză tranzacționându-se între 4,172 și 4,189 iar cea maghiară între 307,8 și 308,8 forinți.
Perechea euro/dolar cobora la 1,1110 – 1,1170 dolari, investitorii fiind relativ nemulțumiți de declarația președintelui BCE, Mario Draghi, referitoare la necesitatea continuării programului de relaxare cantitativă, prin care sunt injectate lunar 60 miliarde euro în economia zonei.
Pe de altă parte, euro a fost îngreunat de posibilitatea că italienii să fie chemați la urnele de vot în cursul acestei toamne dar și de revenirea în atenția investitorilor a uriașei datorii publice a Greciei.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00