De la jumătatea săptămânii trecute, parcursul leului a fost influențat de mini-războiul PSDragnea vs PSDGrindeanu, care a împins euro la noi și noi valori maxime ale ultimilor cinci ani.
Tranzacțiile din prima parte a zilei de ieri s-au realizat între 4,593 și 4,599 lei, fiind a doua ședință consecutivă în care a fost testat pragul de 4,6 lei. Reamintim că maximul istoric de 4,6481 lei a fost atins în data de 3 august 2012, într-o situație asemănătoare din punct de vedere politic. La vremea respectivă, preşedintele Băsescu fusese suspendat de majoritatea USL din Parlament iar România se pregătea de referendum.
BNR a anunțat o medie de 4,5987 lei, față de 4,5957 acum două zile. Anunțul privind trecerea moțiunii de cenzură a calmat spiritele din piața valutară, cotațiile coborând în câteva minute până la 4,5840 lei, semn că leul va recupera o parte din pierderile suferite în ultimele zile.
Putem spune că leul a depășit ușor criza politică, nivelul său de depreciere fiind de circa 0,7%, iar BNR nu a fost nevoită să intervină și a lăsat piața să se regleze singură. De altfel, guvernatorul Mugus Isărescu a declarat, de mai multe ori, că leul nu are spațiu de apreciere în cursul acestui an, în condițiile adâncirii constante a deficitului comercial. Acum, rămâne de văzut dacă euro se va consolida la 4,58 sau va reveni spre culoarul 4,54 – 4,56 lei care s-a conturat de la începutul anului.
Reamintim că mai multe instituții financiare și analiști au declarat că acest an se va încheia în jurul valorii de 4,6 lei/euro.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,1189 la 4,1287 lei, cotaţiile din piață fluctuând între 4,12 și 4,134 lei.
Media monedei elvețiene a urcat de la 4,2327 la 4,2371 lei, nou maxim al ultimelor două luni, în timp ce cotațiile de pe piețele internaționale coborau la 1,084 – 1,086 franci/euro.
Ușoara schimbare a direcției perechii euro/dolar, provocată de creșterea plasamentelor în dolari, dar și criza politică de la noi din țară au provocat depreciere monedelor din regiune față de euro, cea poloneză coborând la la 4,232 – 4,25 zloți iar cea maghiară la 308,6 – 309,6 forinți.
Perechea euro/dolar cobora la 1,1128 – 1,1150 dolari, ca o consecință a înmulțirii declarațiilor șefilor de filială ale Rezervei Federale americane referitoare la faptul că înc ursul acestui an se va efectua încă o majorare a dobânzii cheie, care ar urma să ajungă la 1,25 – 1,15%.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00