Euro crește, dolarul scade | ANALIZĂ

Perechea euro/leu a avut o evoluție ușor descendentă în ultima parte a perioadei 17 – 21 iulie​, provocată de aprecierea monedei unice față de cea americană.

Cursul euro a scăzut la debutul intervalului la 4,5595 lei pe care l-a încheiat la 4,5737 lei, într- o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,565 și 4,577 lei, cu închidererea la 4,569 lei.

Moneda elvețiană a scăzut pe piețele internaționale până la 1,109 franci/euro, minim care se mai înregistra la începutul lui iunie trecut, astfel că media a coborât la finalul perioadei la 4,1326 lei.

Vedeta perioadei a fost dolarul american, care a scăzut de la 3,9816 la 3,9269 lei, minimul ultimelor 14 luni, în timp ce cotațiile din piață au scăzut până la 3,913 lei. Reamintim că dolarul a atins un maxim istoric de 4,3504 lei la sfârșitul anului trecut, la scurt timp după alegerea lui Donald Trump. Aprecierea se datora speranțelor pe care și le punea piața în guvernarea noului președinte.

Prăbușirea dolarului este cauzată, de asemenea, de liderul de la Casa Albă. A început cu demiterea directorului FBI, care urmărea legăturile dintre staff-ul de campanie și diverși oficiali ruși. Iar în ultimele zile a urmat o cavalcadă de evenimente. Dorința președintelui de a modifica Obamacare, reforma sistemului de sănătate promovata de predecesorul său de la Washington nu a reușit să treacă, după ce mai mulți senatori republicani au „ocolit” momentul votării.  Cireașa de pe tort a fost pusă de demisia lui Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al președintelui, care era considerat una din cele mai importante voci ale actualei administrații.

În opinia analiștilor au apărut riscuri mari în privința deturnării programului de guvernare al lui Donald Trump, ceea ce pune o presiune mare pe dolar cât și pe economia americană. O astfel de evoluție poate pune sub semnul intrebării ultima majorare a dobânzii-cheie a Rezervei Federale americane, care este așteptată la finalul anului.

Pe acest fond euro a crescut la finalul perioadei până la 1,1683 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani. Piețele americane s-au închis la 1,1664 dolari.

La aprecierea euro a contribuit și ultima declarație a lui Mario Draghi, președintele BCE. Acesta a afirmat că, economia zonei euro cunoaște „în sfârşit o revenire robustă în care trebuie să aşteptăm doar ca salariile şi preţurile să intre şi ele pe aceeaşi traiectorie“.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*