Euro ar putea trece de 4,9 lei în acest an | ANALIZĂ

Zilele trecute, Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat prognoza de iarnă 2021 pentru perioada 2020 – 2024 folosită de către Guvern pentru proiectul bugetului pe acest an.

CNSP prognozează pentru acest an o creștere a PIB de 4,3%, după scăderea de 4,4% din 2020, cu o medie anuală a majorării prețurilor de 2,4%.

În privința valorii medii anuale al euro se previzionează o creștere la 4,89 lei, respectiv una de 4,93 lei în 2022. În cazul dolarului american media anuală va fi de 4,18, urmând ca ea să crească în 2022 la 4,21 lei.

Cursul euro a avut o evoluție foarte stabilă, în jurul pragului de 4,87 lei. S-a observat o scădere a cotațiilor în apropierea orei 13:00, atunci când BNR anunță media zilei.

Aceasta a făcut ca fluctuațiile mediei euro să se rezume la culoarul 4,8738 – 4,8742 lei, tranzacțiile realizându-se între 4,872 și 4,879 lei.

Redresarea economiei americane necesită un efort de depreciere a dolarului, pentru stimularea exporturilor și scumpirea importurilor.

De la începutul anului, euro nu a scăzut sub pragul de 1,20 dolari, chiar dacă Christine Lagarde, președinta BCE, a declarat că instituția pe care o conduce „monitorizează foarte atent ratele de schimb”.

Euro a fluctuat săptămâna trecută între 1,2055 și 1,2190 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,0405 la 4,0034 lei.

Cursul monedei elvețiene a scăzut de la 4,5329 la 4,5221, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,5255 lei.

Prelungirea probabilă a carantinei în Marea Britanie până la începutul verii pune presiune pe lira sterlină. După o creștere la 5,5103 lei, media ei a scăzut vineri la 5,4696 lei, valoare identică cu cea de luni.

Prețul gramului de aur a fluctuat în perioada analizată între 238,2202 și 241,5144 lei, cel de vineri fiind stabilit la 238,5807 lei. La finalul intervalului, cotațiile unciei au scăzut de la 1.863 la 1.838 dolari, după creșterea de joi la 1.875 dolari.

În perioada analizată, dobânzile interbancare și-au continuat evoluția descendentă, care a fost grăbită de decizia BNR de reducere a ratei de politică monetară de la 1,50 la minimul istoric de 1,25%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut până la 1,59% față de 2,03% la finalul anului trecut. Vineri, indicele a cunoscut o ușoară creștere, la 1,60%, provocată de majorarea cererii de lei, situație obișnuită în jurul datei de 25 ale lunii, atunci când companiile achită taxele și impozitele la bugetul de stat.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,71%, o valoare mai mică de 1,69% fiind înregistrată la finalul lui septembrie 2017.  Indicele la 12 luni a alunecat de la 1,79 la 1,78%.

După ce a crescut în 8 ianuarie aproape de 42.000 dolari, marcările de profit au provocat scăderea bitcoin. Criptomoneda a scăzut vineri pe platforma integratoare WorldCoinIndex la un minim de 28.862 dolari, moment în care au apărut ordinele de cumpărare, care au adus o creștere la 33.334 dolari, pentru ca azi dimineață cotațiile să fluctueze între 31.700 și 33.000 dolari.

Analiza cuprinde perioada 18  – 22 ianuarie.


Radu Georgescu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*