Euro a scăzut la minimul ultimelor trei săptămâni

Leul a profitat azi de tendinţa regională de apreciere față de euro și a reușit să atingă minimul ultimelor trei săptămâni, însă pe piața monetară au fost noi maxime ale ultimilor trei ani.

După minivacanța prilejuită de Ziua Națională, piața valutară s-a deschis la 4,644 lei. Treptat, cotațiile au scăzut spre 4,63 lei, fiind preluat astfel trendul manifestat în zilele în care investitorii locali au fost liberi. Astfel, cursul a scăzut de la 4,6422 la 4,6334 lei iar transferurile de la ora 14:00 se realizau la 4,628 – 4,631 lei.

Media dolarului american a coborât de la 3,9188 la 3,9110 lei, cotațiile lui fluctuând între 3,894 și 3,919 lei, recuperându-se o parte din pierderile de la finalul săptămânii trecute, când a fost atins un minim de 3,887 lei.

Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,163 – 1,167 franci/euro, după ce a scăzut la finalul săptămânii trecute la 1,1737 unități/euro, cel mai scăzut nivel începând cu mijlocul lunii ianuarie 2015. Cursul a coborât de la 3,9808 la 3,9745 lei.

Presiunea asupra cursul se va menține și în următoarele săptămâni. Conform ultimului  Raportul asupra stabilităţii financiare, prezentat de BNR, dezechilibrele din economie influenţează rata dobânzilor, cursul valutar şi inflaţia, în condițiile în care creșterea economiei s-a bazat mai mult pe consumul stimulat de creșterile salariale ale bugetarilor și a pensiilor.

BNR consideră că tensiunile macroeconomice apărute pe fondul creşterii PIB peste potenţial şi supraîndatorarea populaţiei în perspectiva majorării dobânzilor reprezintă principalii factori de risc care pot afecta România.

Sub efectul acestor date economice negative, indicii ROBOR au continuat să crească. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la maximul ultimilor trei ani de 2,21%, la fel ca și cel la șase luni, care a sărit la 2,35%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au crescut la 2,36%, respectiv la 2,40%.

Perechea euro/dolar cobora până la 1,1837 dolari. Moneda americană era stimulată de aprobarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind reforma fiscală, dorit de președintele Donald Trump. Urmează armonizarea, până la sfârșitul lunii decembrie, cu versiunea adoptată de către Camera Reprezentanților.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*