Euro a pierdut un ban

Ultima săptămână din ianuarie a debutat cu aprecierea leului față de euro, în contrast cu evoluția altor monede din regiune.

foto: Digi24

Investitorii își marchează profiturile, după ce euro a atins, miercurea trecută, maximul istoric de de 4,6679 lei.

Piața s-a deschis ieri la 4,666 lei, care a reprezentat maximul ședinței, minimul fiind de 4,65 lei. Pe acest fond, media a scăzut de la 4,6658 la 4,6540 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,651 – 4,654 lei.

Cursul dolarului american a recuperat o parte din pierderile suferite la sfârșitul săptămânii trecute și a crescut de la 3,7436, minimul ultimilot trei ani, la 3,7472 lei. Cotațiile din piață fluctuau între 3,746 și 3,762 lei.

Moneda elvețiană era stabilă pe piețele internaționale, unde se tranzacționa între 1,159 și 1,164 franci/euro. Media ei a coborât de la 4,0093 la 4,0046 lei.

Pentru acest an, majoritatea analiștilor, inclusiv oficialii BNR, anticipează o evoluție depreciativă pentru leu. Euro ar putea ajunge, până la sfârșitul anului la 4,75 lei, în condițiile în care banca centrală se arată mult mai interesată de segmentul monetar.

Ieri, indicii ROBOR au stagnat la valorile stabilite vineri. Cel la trei luni, care afectează direct buzunarele românilor care au luat credite de consum, se plasa la 1,97%, cel la șase luni la 2,25% iar cel la nouă luni la 2,32%.

În regiune, moneda poloneză se tranzacționa față de euro la 4,134 – 4,148 zloți iar cea maghiară la 309,2 – 309,8 forinți.

Perechea euro/dolar a atins joia trecută un maxim al ultimilor trei ani de 1,2537 dolari, consecință a declarațiilor secretarului Trezoreriei americane, Steven Mnuchin, care s-a arătat a fi adeptul unui dolar slab.

A doua zi, președintele Trump a afimat că își dorește un dolar mai puternic, ceea ce a asigurat o marjă de apreciere pentru moneda americană, care se tranzacționa ieri1,2385 și 1,2432 dolari/euro.

Bitcoin valora, conform Bloomberg, 11.295,10 dolari, în creștere față de finalul săptămânii trecute.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*