Leul și-a continuat evoluția apreciativă față de principalele valute, proces care a debutat după instalarea guvernului Grindeanu și care a urmat tendinţa regională din ultima perioadă, de consolidare a monedelor de la marginea zonei euro.
Euro a testat în ultimele ședințe scăderea sub pragul de 4,50 lei, eveniment cre s-a petrecut ieri când cursul a coborât de la 4,5024 la 4,4971 lei, nivel minim începând cu 26 octombrie trecut. Comparativ cu sfârșitul lui 2016 euro a pierdut 4,4 bani.
Tranzacțiile de ieri s-au realizat între 4,4950 și 4,501 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,494 – 4,497 lei.
Prognozele privind evoluția raportului euro/leu converg spre o medie anuală situată în jurul lui 4,5 lei, proiecțiile fluctuând între 4,46 și 4,51 lei. Analiștii cred că principalii factori de corecție vor fi cei externi, precum Brexit-ul sau alegerile din Franţa şi Germania.
Dolarul american s-a menținut pe o pantă descendentă, cursul său coborând de la 4,2827 la 4,2458 lei, mai jos cu 9,5 bani față de începutul acestui an. Cotațiile din piața valutară au scăzut până la 4,229 lei, maximul fiind de 4,262 lei.
Media monedei elvețiene, care s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,072 – 1,075 franci/euro, a scăzut de la 4,2008 la 4,1910 lei, minim al ultimei luni.
Monedele din regiune își reglau pozițiile față de euro, cea poloneză fluctuând între 4,367 și 4,385 zloți iar cea maghiară între 308 și 308,8 forinți.
Perechea euro/dolar se stabiliza în jurul pragului de 1,06 dolari, ea fluctuând între 1,0575 și 1,0627 dolari.
Investitorii așteptau prima conferință de presă din acest an a preşedintelui ales Donald Trump, care s-a desfășurat ieri.
Reamintim că în urmă cu o săptămână dolarul a atins maximul ultimilor 14 ani față de euro, 1,0341 unități/euro.