Eugen Tomac, preşedintele PMP, către Liviu Dragnea: Care e comisionul pentru înstrăinarea gazelor naturale româneşti?

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că adoptarea legii offshore în prima variantă ”pare să fi fost o mică diversiune, completată de un posibil şantaj la adresa companiilor multinaţionale” şi l-a întrebat pe Liviu Dragnea, ”capo di tuti capi”, care este comisionul primit pentru modificarea legii.


”Domnule Dragnea, care e comisionul? Dragnea, ca un adevărat despot, dispune, după bunul plac, de resursele naturale ale României. El face şi desface legi, ordonanţe, dispune ordine în partid şi totul se rezolvă aşa cum el negociază cu oficialii din ţară şi din străinătate. Încercând o lovitură de imagine, El Padre a ieşit la tablă, a făcut calcule şi a anunţat o naţiune întreagă, în direct, că nu ne vindem bogăţiile ţării. Aşa că legea offshore a fost adoptată cum a vrut el, lăsându-l în offside pe partenerul său de la guvernare, Tăriceanu. Toate bune şi frumoase, dar pare să fi fost o mică diversiune, completată de un posibil şantaj la adresa companiilor multinaţionale”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.
El mai susţine că, după ce legea a fost votată de Parlament şi retrimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis, reprezentanţii companiilor multinaţionale au venit la Liviu Dragnea, nu la premierul Viorica Dăncilă.
”După ce legea a ieşit acum, aşa cum a vrut muşchiul lui Dragnea, a început un adevărat pelerinaj al şefilor de companii, al oficialilor de la ambasadele interesate de exploatarea resurselor României la uşa preşedintelui Camerei Deputaţilor. Nu s-au dus la Guvern, la prim-ministru sau la ministrul Energiei sau al Economiei, ci direct, personal, la <capo di tuti capi>. Toţi au înţeles că nu pot discuta decât cu El însuşi. El controlează România, el taie şi spânzură. O stratagemă bine pusă la cale pentru a arăta lumii întregi cine este Stăpânul. Apoi au început negocierile. Unul după altul, străinii, atraşi iremediabil de apele Mării Negre, au purtat discuţii personale, cu toate uşile închise, cu <patronul>. Drept urmare, la Senat, PSD a introdus amendamentele necesare la legea offshore, potrivit negocierilor purtate pe ascuns de Dragnea, după ce s-a întors în Parlament la solicitarea de reexaminare a lui Iohannis. Acum ţara pierde, companiile câştigă, iar El Padre triumfă”, a adăugat liderul PMP.
Totodată, Eugen Tomac a susţinut că legea offshore este o continuitate a PSD de ”înstrăinare” a gazelor naturale româneşti.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*