Ești absolvent și cauți un loc de muncă? AJOFM îți vine în ajutor

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu  organizează vineri,14 octombrie 2022 „Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” în Sibiu la Sala Redal Events, str. I. Sebastian Bach nr.4, Cartier Lazaret, începând cu ora 9.    

                                                                                 

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.

Agenţii economici care vor participa la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.

Până la această dată 7 angajatori au confirmat participarea la bursă, punând la dispoziţie 146 locuri de muncă vacante. Cele mai multe locuri de muncă şi anume 83 de posturi sunt pentru persoanele  cu o pregătire medie (gestionar depozit, electrician, frezor, montator subansamble, muncitor necalificat, presator metale la rece, reglor maşini, sculer matriţer,etc.), iar 63 locuri de muncă  sunt pentru persoanele cu studii superioare: economist, inginer de sistem în informatică, inginer mecanic, proiectant, traducător limba germană şi franceză etc.

Datele sunt preliminare, urmând ca până la data desfăşurării bursei numărul agenţilor economici participanţi şi al locurilor de muncă să crească. În acest sens, angajatorii care doresc să participe la bursă pot să contacteze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*