Eșec la Lupeni! ACS coboară în clasament

ACS Mediaș a înregistrat al doilea eșec consecutiv în deplasare, 0-2 (0-1) la Minerul Lupeni, una dintre cele mai în formă echipe ale momentului în seria a 6-a a Ligii a 3-a. Partida s-a disputat azi, pe o ploaie sâcâitoare, și a contat pentru runda a 12-a, prima din retur.

(Dan GREAVU)

foto. captura video


Gruparea medieșeană a avut parte de o nouă deplasare dificilă, în această după-amiază, la Minerul Lupeni, locul 4 înaintea acestei etape. A venit imediat după primul eșec în deplasare din acest sezon, 1-3 pe terenul liderului Rm. Vâlcea. 
Azi, Cosmin Vâtcă a început în formulaOroian – Maxim, Avram, Luca, Frîncu, Faloba, Hanzu, Greu, Țala, Noian, Pajco.
Gazdele au deschis scorul prin Petea (‘32), la capătul unei perioade mai bune de joc, cu o ocazie uriașă ratată la poarta lui Oroian, în minutul 26 – șut în bara din stânga, urmat de o reluare pe lângă poartă.
 
Vâtcă a operat mai multe schimbări în garnitura echipei sale. Astafei, nou intrat, a avut o bună ocazie în minutul 62, apoi ACS a forțat egalarea, a creat mai mult, însă steril. Pe fondul jocului avântat, Adrian Bedea a recuperat o minge în jumătatea proprie, a făcut o cursă solitară pe banda stângă a apărării noastre, a trecut de toți adversarii și a înscris decisiv: 2-0. Era minutul 90+2!

CITEȘTE și VICTORIE pe final. FC Inter Stars – Aro Muscelul Câmpulung 2-1 (0-0)

În urma acestui rezultat, ACS Mediaș coboară pe locul 4 în clasamentul provizoriu, cu 18 puncte. În etapa viitoare va reveni pe teren propriu, vineri, 14 noiembrie, de la ora 14, cu Unirea Bascov.