Plutonier adjutant șef Rusu Flavius este cel care a intervenit în accidentul rutier, din seara de Crăciun, produs la ieșirea din Sibiu spre Daia. Cu toate că se afla în timpul liber, acesta s-a oprit când a observat accidentul.

Foto: Jandarmeria Sibiu
S-a îndreptat spre locul evenimentului, unde a aflat că două persoane implicate în accident au părăsit locul incidentului și au fugit într-o zonă din apropiere. Jandarmul a mers pe urmele celor doi și i-a găsit pe câmp, într-o vegetație unde se ascundeau. Ulterior, i-a predat echipajului de poliție care a sosit la fața locului.
„Colegul nostru a declarat că a fost sprijinit de un participant la trafic, căruia îi mulțumește pentru implicarea de care a dat dovadă”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Sibiu.
Maria-Antonia OANA










