Entuziasmul echipajului feminin românesc, la Raliul Sibiului

Depășind emoțiile etapei de debut, Cristiana Oprea, tânără arhitectă – pilot în singurul echipaj feminin românesc din motorsportul autohton actual, va reveni la volanul Daciei Logan pe probele speciale de la Sibiu. Ea face echipă cu Diana Hațegan, copilotul alături de care se va alinia la start, în încercarea de a obține o clasare cât mai bună.echipaj Cristiana OpreaAșa cum a povestit și pe blogul său despre mașini cu poveste, Emoticar, Tess Rally a reprezentat prima luptă câștigată, însă nu împotriva cronometrului, ci o luptă cu sine însăși: “Motorsportul nu este despre cine are cea mai rapidă mașină sau cei mai mulți bani, nici despre condiția fizică. Desigur, nu spun că toate astea nu contează. Dar eu cred că raliurile sunt, în mod special, despre mindset. Indiferent cât de stăpân ești pe tine în viața profesională, automobilismul îți impune să începi de la zero și să înveți un alt fel de control și de abordare. Această descoperire a fost un moment unic în încercarea mea de a-mi extinde limitele pentru a atinge performanța în tot ceea ce fac”, a apreciat Cristiana Oprea.

Pe urmele visului

În ciuda incertitudinii participării din lipsa sponsorilor, Cristiana reușește să își urmeze visul și la Sibiu, de data aceasta cu noi obiective: „Brașovul mi-a oferit foarte multe lecții și mi-a permis să mă acomodez cu noile anvelope de curse Michelin pe care le folosim la Cupa Dacia. La Sibiu vreau să pun în aplicare tot ce am învățat și mi-am propus să fiu mai încrezătoare în propriile forțe. De data aceasta obiectivul nu va fi doar să terminăm cu bine raliul, ci să nu mai repet aceleași greșeli și să avem o evoluție consecventă și elegantă pe probe. Sunt foarte fericită că voi avea în dreapta o bună prietenă și un copilot excelent, pe Diana Hațegan, în care am încredere că va contribui la îndeplinirea obiectivului”, a mai adăugat Cristiana.

Pilot experimentat

Diana Hațegan a debutat ca și copilot în 2014, tocmai la Sibiu, alături de Vlad Cosma pe un Mitsubishi Evo IX, iar prima etapă din CNR la care a concurat a fost Tess Rally 2015. La sfârșitul anului competițional au ieșit campioni, atât ai cupei Suzuki, cât și ai Clasei 9. Anul acesta, în prima etapă de campionat a participat alături de Călin Bucur, pe un Suzuki Ignis, dar la Sibiu a decis să formeze uu echipaj 100% feminin, alături de Cristiana Oprea. „Raliul Sibiului este una din cele mai așteptate etape din CNR, având probe surprinzătoare pentru piloți și un public numeros foarte entuziasmat. Dacă anul trecut a trebuit să cucerim Transfăgărășanul, am fost plăcut surprinsă să aflu că anul acesta ne luptăm pe Transalpina, un alt traseu turistic popular însă provocator pentru piloți. Sunt sigură că ne așteaptă probe frumoase unde pasiunea concurenților să ducă la o luptă strânsă, ce va ține publicul cu sufletul la gură până la final. Mă bucur mult că am acceptat propunerea Cristianei, de a participa alături de ea, la etapa de la Sibiu. Dacă Brasovul a fost o etapă de acomodare pentru ea, la Sibiu vom încerca să urcăm cât mai sus în clasamentul cupei Dacia și o încurajez să atacăm chiar și podiumul de la Cupa Dacia Debutanți”, precizează Diana.

Rămâne de văzut dacă entuziasmul molipsitor al fetelor le va ajuta în lupta cu celelate echipaje concurente din Cupa Dacia, însă cu siguranță publicul sibian va fi încântat să urmărească evoluția acestui echipaj.

Etapă în campionat

Raliul Sibiului are loc în perioada 15 – 16 aprilie 2016 și este organizat de Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu. Evenimentul este considerat a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop și Campionatul Național de Rally 2 Dunlop și, ca element inedit, prima etapă din Campionatul Național al Bulgariei.

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba, Consiliului Județean Vâlcea. Mașina oficială a Raliului Sibiului 2016 este oferită de INTERCAR, dealer autorizat SKODA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*