Emoții la închiderea FITS 2017 | FOTO

Ieri, la finalul ediției a XXIV-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, toate artele spectacolului au primit atenție specială atât din partea organizatorilor, cât și din partea publicului.

Secțiunea de circ contemporan a fost, cu siguranță, una dintre cele mai urmărite ale acestui an, iar reprezentațiile de dans contemporan au fost susținute cu casa închisă. Teatrul clasic și modern s-a îmbinat, în preferințele spectatorilor, cu spectacolele itinerante de pe străzile Sibiului, opinia unanimă a publicului fiind că FITS 2017 a fost o ediție cu adevărat memorabilă.

Ultima zi de festival a readus cer senin la Sibiu odată cu începerea reprezentațiilor de stradă, mii de oameni călătorind din centrul orașului înspre lumile imaginate de artiștii invitați. Și în sălile de spectacole publicul a avut parte de un festin teatral, „Naharin`s Virus”, „Faust”, „Ritualul tobelor coreene” sau „Iliada” aflându-se printre alegerile celor care au preferat reprezentațiile de interior.

Kadebostany, trupa elvețiană cu propria identitate stilistică vizuală, a susținut un concert în Piața Mare din Sibiu, imediat după spectacolul itinerant „Fantastica lume a insectelor gigant”, în prezența câtorva mii de oameni veniți să se bucure de frumusețea muzicii live.

FITS 2017 s-a încheiat, ca de obicei, cu un intens foc de artificii, oferit de organizatori tuturor celor care au asistat în aceste zile la bucuria de a primi iubire dăruită prin intermediul artelor spectacolului.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*