Jurnalista Emilia Șercan a reacționat miercuri la decizia Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai privind teza de doctorat a ministrului Lucian Bode (PNL).
Jurnalista Emilia Șercan arăta în urmă cu două săptămâni că „analiza tezei de doctorat a lui dr. Lucian Bode de către Universitatea «Babeș-Bolyai» va fi testul de integritate și transparență al UBB, așa cum analiza tezei de doctorat a lui Victor Ponta a fost un test major pentru Universitatea din București”.
Astăzi, jurnalista a reacționat la decizia Comisiei de etică a UBB publicată marți, arătând că Universitatea Babeș-Bolyai „a picat testul de integritate și transparență”.
„Cu regret o spun, Universitatea „Babeș-Bolyai” a picat testul de integritate și transparență în privința analizei tezei lui dr. Lucian Bode. Decizia Comisiei de Etică este una politică: a fost împachetată astfel încât să îi salveze imaginea publică ministrului liberal Lucian Bode și coordonatorului său de doctorat, rectorul Academiei SRI, dar și pentru a nu da satisfacție USR. Cu alte cuvinte, decizia UBB a ales să împace și capra, și varza”, a scris jurnalista de investigație Emilia Șercan, într-o postare pe Facebook, citată de Monitorul de Cluj.
„Teza putea fi analizată integral și trebuia analizată integral”
În continuare, jurnalista a explicat mai multe probleme legate de verdictul dat în cazul tezei ministrului Lucian Bode. În primul rând, Emilia Șercan arată că teza putea fi și trebuia analizată integral, arătând, pe de o parte, că există o cerere explicită în acest sens, venită din partea conducătorului de doctorat al lui Bode, prof. Adrian Ivan. Pe de altă parte, jurnalista este de părere că, fiind vorba de o chestiune de interes public și controversată, universitatea avea oblgația morală, publică și academică de a-și apăra reputația.
„Teza de doctorat nu a fost analizată integral de către Comisia de Etică a UBB, care a verificat strict abaterile sesizate de USR.
Teza putea fi analizată integral și trebuia analizată integral din cel puțin două motive:
*(1) exista o cerere explicită a conducătorului de doctorat a lui dr. Bode, prof. Adrian Ivan;
*(2) într-o chestiune de interes public, controversată, universitatea avea obligația publică, academică și morală de-a își apăra reputația, chiar și cu prețul unei decizii dureroase”, a arătat Emilia Șercan.
Jurnalista mai arată că un paragraf considerat de Comisie ca fiind „eroare de citare” este de fapt un plagiat prin traducere din limba engleză: „Paragraful indicat în hotărâre ca fiind «eroare de citare» este un plagiat prin traducere din limba engleză. E adevărat că autorul din nota de subsol este indicat greșit, dar asta nu schimbă faptul că acel paragraf este plagiat”.
„Intenția de a plagia nu poate fi stabilită ca urmare a analizei unui text”
În continuare, Emilia Șercan face referire la observația Comisiei privind imposibiliatatea de a stabili dacă plagiatul a fost intenționat sau derivat din necunoașterea normelor de citare:
„Să le luăm pe rând:
(a) Intenția de a plagia nu poate fi stabilită ca urmare a analizei unui text, iar bunele practici internaționale în materie de evaluare a plagiatului nu iau în calcul intenția sau lipsa ei.
(b) «Necunoașterea tehnicilor de citare» – această formulare, invocată de 4 (patru) ori în hotărâre, este un nonsens raportat la teza lui dr. Bode.
Când într-o teză ai zeci de citate corecte, cu ghilimele și indicarea autorului, cum e cazul tezei lui dr. Bode, NU poți să afirmi că autorul – dr. Bode sau cine i-o fi scris-o – nu a cunoscut tehnicile de citare. Nu poți, ca membru al Comisiei, să observi în teză zeci de citări corecte, cu ghilimele și atribuire, iar pentru situațiile identificate ca plagiate să invoci «necunoașterea tehnicilor de citare»”, a arătat jurnalista.
În cele din urmă, referitor la explicația profesorului Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, privind motivul pentru care teza nu a putut fi analizată integral, Emilia Șercan face următoarele precizări:
„Prof. Dacian Dragoș, pe care de altfel îl apreciez, a afirmat că «[…] nu ai cum să analizezi întreaga lucrare pentru că […] n-ai cum să găsești surse pe care softul anti-plagiat nu le identifică. Ar fi o muncă titanică fiecare teză să o analizezi așa, nu există capacitate pentru așa ceva». De șapte ani de zile, de când verific teze de doctorat, în foarte puține situații m-am folosit de softul anti-plagiat – și cu toate acestea am găsit întotdeauna surse în zeci de teze, cărți, articole etc.
Prof. Dragoș a continuat declarația referitoare la munca titanică astfel: «[…] este imposibil pentru că trebuie să ai o bănuială că s-a copiat un text de undeva, n-ai cum să cauți fiecare text, fiecare propoziție, adică nu ai cum să faci lucrul acesta […]». Dovezile de plagiat descoperite de mine în acest șapte ani le-am făcut fără să am vreo bănuială «că s-a copiat de undeva» și fără să am drept premisă de verificare vreo «sesizare scrisă».
Eu declarația prof. Dragoș o văd ca pe o recunoaștere publică involuntară a complexității muncii de analiză a unei teze de doctorat – și, în consecință, a trudei pe care o universitate de top trebuie să și-o asume pentru a respecta normele de integritate, propria reputație și propriile principii. Concluzia: de șapte ani fac o muncă titanică și imposibilă. Titanică e, dar nu imposibilă. E posibilă. Condiția este să alegi între capră și varză, nu să-ți propui să le împaci”, a conchis jurnalista.
Emilia Șercan este jurnalist de investigație la PressOne și lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. În ultimii 20 de ani, ea a scris mai multe articoledesprte plagiatul prin care lideri politici au obținut diplome de doctor sau alte titluri universitare.
Cel mai recent caz este cel al fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, despre care jurnalista Emilia Șercan a scris că a plagiat în anul 2006, ca profesor universitar. Cîmpeanu și-a însușit, într-un curs de specialitate, 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B), a scris Emilia Șercan într-un articol publicat de Press One. Investigația a condus la demisia ministrului.