La vreo 57 de kilometri de Sibiu, lângă Bârghiș, ascuns după un deal, găsim satul săsesc Apoș. Atestat documentar încă din 1322, satul mai are astăzi puțin peste 300 de locuitori, dar niciun sas. Are însă multe povești de descoperit. Una dintre ele este cea a domnului Emil Lascu, un fiu a satului care a adunat peste 700 de obiecte și a deschis un muzeu în propria-i gospodărie.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Apoș (Appesdorf in germană sau Appesterf în săseşte), Satul Abatelui, este aproape necunoscut publicului larg, deşi stă ascuns din 1322, după un deal, în apropiere de Bârghiş, la doar 57 de km de Sibiu, 33 de Mediaş si 55 de Sighişoara.
Prima atestare documentară a localității datează din 1322, sub denumirea de Villa Abbatis. În evul mediu, localitatea a fost posesiune a Mănăstirii cisterciene Cârța, fapt ce a dat toponimicul german Appesdorf (“Satul Abatelui”).
Aici, în acest sat străjuit de dealuri molcome, găsiți cele mai pitorești peisaje tipic ardelenești, dar și o minunată bisericuță evanghelică, care necesită restaurare.
Biserica evanghelică, de tip biserică-sală, construită la începutul secolului al XV-lea în stil gotic, cu cor absidat poligonal sprijinit de contraforți. Turnul-clopotniță a fost construit mai târziu, în anul 1799. Astăzi, interiorul bisericii este vizibil degradat, orga a fost mutată, pentru conservare, iar acoperișul a fost recent reparat de Ambulanța pentru Monumente.
Tot în Apoș turiștii vin pentru celebra Villa Abbatis, un centru ecvestru de agrement.
Puțini știu însă că în Apoș există și un muzeu, unul improvizat de un fiu sl satului care, la maturitate, s-a reîntors în satul natal.
Emil Lascu are 79 de ani și s-a născut și a copilărit în Apoș până la vârsta de 14-15 ani, cânt a plecat în lume să învețe o meserie și să studieze, după cum povestește chiar el.
A lipsit vreo 40 de ani în Apoș, dar apoi s-a reîntors în sat împreună cu soția sa.
„Aceasta era ultima casă disponibilă când am revenit în Apoș. Am cumpărat-o de la niște sași care au plecat în Germania. Am luat-o la un preț foarte, foarte mare, dar eu aici m-am născut și pentru mine locul acesta e important”, povestește domnul Lascu, despre cum s-a reântors în satul natal.
După moartea soției, însă, a rămas singur și și-a făcut o pasiune din a strânge și colecționa obiecte vechi. „Eu sunt de profesie geofizician de petrol și gaze, nu am nimic în comun cu muzeistica. Situația m-a făcut să îmi găsesc această preocupare. În urmă cu 10 ani mi-a murit soția, nu avem copii. Am crezut că pică totul peste mine. Fiind influențat de faptul că am văzut muzeul lui Drăgan Mircea, am găsit o motivație. Așa am început să strâng obiecte”, își aminteste domnul Lascu.
Și, în aproape 10 ani, a strâns peste 700 de obiecte vechi: de la diferite obiecte vestimentare, obiecte de utilitate din vechile gospodării, cărți, veselă, ceramică, tablouri și chiar obiecte mai puțin obișnuite, precum un aparat care redă imagini tridimensionale, fabricat în 1904. „Aceasta este o piesă foarte rară. Acum toată lumea a auzit de imaginea 3D, dar începutul imaginii 3D a fost undeva prin 1868 în America. Acest aparat care redă imagini 3D este produs în 1904 la New York”, explică domnul Lascu. Muzeograful de ocazie cunoaște în detaliu povestea fiecărui obiect pe care îl are în colecție, iar un tur al muzeului improvizat în propria-i gospodărie poate dura chiar și câteva ore, sub ghidajul gazdei.
Singura supărare a domnului Lascu este legată de continuitatea muncii sale. Nu are copii, dar speră să găsească pe cineva care să continuă să întrețină colecția impresionantă de obiecte pe care a adunat-o: ”Eu sper că cei care vor veni, să ducă munca mea mai departe cu și mai multă putere și răbdare”, spune omul.
Domnul Lascu ne poate povesti îndelung nu numai despre obiectele din colecția sa, ci și despre istoria satului și despre oamenii locului. „Anul trecut am avut sărbătorirea a 700 de ani de la prima atestare a satului. Satul a fost preponderent săsesc, de la 1790. Dar acum nu mai e niciun sas în sat. Ultimul sas a locuit vis-a-vis de mine, dar a decedat în 2017. Locuia singur, rudele lui plecaseră în Germania, dar el s-a încăpățânat să rămână aici. Trebuie să fi iubit mult locurile astea!”, conchide domnul Lascu.
Dacă aveți drum în Apoș, un sat care este absolut mirific în orice perioadă a anului, nu treceți pe lângă casa domnului Lascu fără să intrați să vizitați colecția impresionantă de obiecte pe care a adunat-o. O puteți recunoaște ușor: e pe drumul principal, și are o plăcuță de lemn pe care scrie ”Muzeu”. Poveștile dânsului vă vor unge pe suflet.
Autor: Margareta Lupu
