Elevii și profesorii de la Centrul Școlar de Educatie Incluziva Turnu Roșu au participat la un proiect European pentru un Viitor Durabil (CP)

În perioada 27 – 31 mai 2024, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu a fost gazda proiectului „Acțiuni Verzi pentru o Nouă Cetățenie Europeană Durabilă și Incluzivă”, parte a programului Erasmus Plus, proiect cu numarul 2023-1-PT01-KA220-SCH-000160660. La acest eveniment au participat reprezentanți din șase țări: România, Portugalia (coordonatoarea proiectului), Turcia, Italia, Lituania și Spania.

foto: CSEI Turnu Roșu

Participanții au fost primiți cu căldură, conform tradiției românești, cu muzică, pâine și sare, iar elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu au oferit un scurt moment de dansuri populare din zonă.

Proiectul își propune să contribuie la crearea unui viitor sustenabil și ecologic prin activități variate, cum ar fi realizarea de sere pentru cultivarea legumelor și plantelor medicinale, protejarea biodiversității forestiere, promovarea reciclării și a unui stil de viață sănătos prin activități în aer liber.

Printre activitățile organizate  s-au numărat și vizite tematice la Ocolul Silvic Avrig, Salina Turda, refugiul de urși de la Zărnești, precum și la locații istorice și tradiționale românești, cum ar fi: Castelul Corvinilor și Castelul Bran.

La Ocolul Silvic Avrig, inginerul silvic Mihai Bucșa le-a prezentat livada seminceră de brad din cadrul Plantajului „Poiana Neamțului” de pe Valea Avrigului, pepiniera și solariile de la Porumbacu de Sus cu puieți de molid (Picea abies), pepiniera Glăjărie și plantajul de molid și pini (cembra, excelsior, hibrizi). De asemenea, au vizitat Rezervația de semințe Porumbacu, inclusă în „Catalogul național al rezervațiilor de semințe 2009”, cu proveniență de brad cu calități genetice superioare, certificate în cadrul I.U.F.R.O., zonele de monitorizare a faunei cinegetice și regenerările naturale de brad în arborete materne de fag.

foto: CSEI Turnu Roșu

În cadrul activităților de la școală, elevii au colaborat pentru a crea obiecte decorative din materiale reciclabile, promovând astfel importanța reciclării și a creativității în protejarea mediului.

Ultima zi a proiectului a avut loc în Sala de Conferințe a Consiliului Județean Sibiu, unde participanții au fost întâmpinați de prof. Anca Mihaela Voineag – inspector școlar, responsabil proiecte Erasmus+ din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și prof.Mihaela Miron – directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu care au adresat cuvinte de apreciere referitoare la tematica și la derularea activităților desfășurate pe parcursul întregii săptămâni, dar și referitoare la activitatea Erasmus a instituției școlare pe parcursul celor 10 ani.

Activitatea în cadrul proiectelor Erasmus+ a început în anul 2014 la C.S.E.I.Turnu Roșu.Acest proiect este proiectul cu nr.8. Pe parcursul celor 10 ani s-au derulat proiecte Erasmus+ în valoare totală de 198.814 euro.

La final, s-a discutat despre următoarea mobilitate și despre activitățile locale pe care fiecare țară trebuie să le desfășoare în perioada următoare, făcându-se totodată o evaluare a săptămânii.

foto: CSEI Turnu Roșu

Activități de învățare/predare/formare au fost un succes, oferind o experiență valoroasă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, consolidând colaborarea internațională și promovând educația pentru un mediu sustenabil.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*