Elevii pot rămâne fără burse! Telefoanele mobile sunt interzise în timpul orelor, iar școlile introduc sălile de detenție.

Din toamnă, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor, iar sala de detenție este introdusă în școlile din România.

Foto: pexels.com

Din anul școlar 2024-2025, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, după cum prevede noul Statut al Elevului, document trimis spre publicare în Monitorul Oficial, citat de Monitorul de Cluj.

Sancțiuni pentru elevi

Potrivit Ministerului Educației, sancțiunile în Statutul elevului sunt următoarele:
*observație individuală/mustrare scrisă;
*retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
*mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ; *suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
*preavizul de exmatriculare; exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ;
*exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ;
*exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.

„La fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct. Elevii sancționați cu suspendare, preaviz de exmatriculare sau exmatriculare cu drept de reînscriere beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.

A fost menținut dreptul elevilor de a contesta sancțiunile. În situația în care, ca urmare a soluționării contestației care a fost însoțită și de scăderea notei la purtare, sancțiunea este modificată sau anulată, se poate modifica, respectiv anula și decizia de scădere a notei la purtare”, se arată în documentul citat.

„Fără telefoane mobile în timpul orelor, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – așa sună una dintre prevederile din noul Statut al Elevului, prezentate miercuri de Ministerul Educației, care a anunțat că acest statut, precum și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial. Ambele documente au inclus, încă din versiunea de proiect, restricții cu privire la folosirea telefoanelor mobile la școală, în condițiile în care interdicția este menționată și în Legea învățământului preuniversitar.

CITEȘTE ȘI:
Telefonul unui elev din Cluj a scos fum, iar copiii au fost scoși din clasă. Elevii NU au voie cu telefoane la ore.

Nerespectarea interdicției cu privire la telefoane „poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea  orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ”.

Prevederile nu se aplică însă echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească.

Sala de detenție, introdusă în școlile din România

Prin noul Statut al Elevului fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele.

Sala de detenție este introdusă oficial în școlile din România prin noul Statut al Elevului care urmează să intre în vigoare din septembrie anul acesta. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele, potrivit unei informări a Ministerului Educației.

Instituția transmite că a dat spre publicare în Monitorul Oficial Statutul Elevului 2024 și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024.

„Cele două documente vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025 și vor fi disponibile pe edu.ro după publicarea în Monitorul Oficial”, potrivit ME.

„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu. În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui. Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente”, scrie în postarea Ministerului Educației în care anunță trimiterea spre publicarea în Monitorul Oficial a celor două documente.

Mai multe asociații ale elevilor au criticat măsura sălilor de detenție și au cerut eliminarea ei, spunând că „sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*