Elevii de la Școala 21 au învățat de la polițiști cum se face o cercetare criminalistică

Săptămâna trecută, în cadrul programului Școala Altfel, elevii de la Școala Gimnazială 21 au aflat cum e să fii polițist criminalist.

Foto: Facebook IPJ Sibiu

„Cu toate că, pentru majoritatea unităților de învățământ din județul Sibiu, „Școala Altfel” s-a încheiat, nu putem să nu rememorăm emoția și căldura cu care cei mai mici sau mai mari, dar și cadrele didactice ne-au primit „la ei acasă”, în cursul săptămânii trecute!

Foto: Facebook IPJ Sibiu

Cătălin, polițist sibian criminalist, a pășit printre elevii Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu cu bucuria de a le împărtăși copiilor din tainele meseriei sale.

Foto: Facebook IPJ Sibiu

Ce presupune o cercetare la locul faptei, cum se realizează amprentarea și la ce este utilă, ce este urma papilară, ce conține trusa criminalistică, cum se realizează fotografiile criminalistice, toate acestea și nu numai au captat întreaga atenție a elevilor din clasele a V-a și a VI-a, impresionați de această latură mai puțin văzută și cunoscută a profesiei de polițist.

Foto: Facebook IPJ Sibiu

Copiii au plecat acasă cu fotografii ale propriilor amprente, ca amintire, dar, de ce nu, și ca un impuls al intenției de a deveni, cândva, polițiști” au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*