Elevii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, gazdele unui proiect Erasmus+

Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu a fost gazda unui nou Proiect Erasmus+. În perioada 9-13 februarie 2024, 18 elevi ai liceului sibian au avut parte de un schimb de experiență cu elevi din Germania și din Spania.

Foto: Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu

Timp de cinci zile, liceenii din cele trei țări au fost implicați în activități care le-au permis să își îmbunătățească abilitățile digitale, competențele de cetățenie democratică și să învețe despre diversitatea culturală europeană. De asemenea, tinerii au avut oportunitatea de a  cunoaște cultura și civilizația gazdelor prin vizite și excursii locale, dar și în țară. Una dintre activitățile cele mai îndrăgite de elevi fiind chiar excursia la Brașov și descoperirea Castelului Bran și a legendelor legate de acesta.

Foto: Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu

Printre activitățile care i-au atras pe elevii străini se enumeră și workshop-urile desfășurate în cadrul Primăriei Sibiu și în Muzeul Astra, vizita la Biserica Evanghelică și la catacombele de sub Biserica Ursulinelor. Coordonatorul proiectului, Lăzăriciu Andreea, alături de directorul unității de învățământ, Batâr Maria, și de întreaga echipă implicată în proiect, au reușit să realizeze un program diversificat prin care tinerii să dobândească diverse competențe de comunicare, lucru în echipă și nu numai.

Activități educaționale și îmbunătățirea abilităților digitale

Din Germania au participat 7 elevi din clasele a X-a și a XI-a, iar din Spania tot 7 tineri, care, alături de elevii români, au participat la o serie de activități interactive. Unul dintre obiectivele principale ale proiectului a fost dezvoltarea abilităților digitale, aspect esențial în contextul actual al educației moderne.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Tinerii au lucrat cu instrumente digitale avansate și au învățat cum să aplice tehnologia în diverse domenii. În plus, s-au concentrat pe dezvoltarea competențelor de cetățenie democratică, prin discuții și dezbateri despre valorile europene, drepturile și responsabilitățile cetățenilor și importanța participării active în societate.

Beneficiari ai sistemului de învățământ

Un alt aspect important al proiectului Erasmus+ a fost cunoașterea sistemului educațional din cele trei țări – România, Germania și Spania – din perspectiva tinerilor participanți. Această activitate le-a oferit elevilor o înțelegere mai profundă asupra diversității culturale și educaționale din cadrul Uniunii Europene. Fiecare grup de elevi a avut ocazia să își împărtășească experiențele personale legate de învățământul din țara lor, discutând despre diferențele și asemănările dintre sistemele educaționale.

Foto: Mesagerul de Sibiu

De asemenea, elevii români au avut ocazia să își îmbunătățească abilitățile de comunicare în limba engleză și să colaboreze într-un mediu multicultural. Această experiență le-a deschis orizonturi noi și le-a demonstrat că educația nu se oprește la limitele unei școli, ci continuă pe măsură ce interacționezi cu oameni din diferite colțuri ale lumii.

Gânduri bune și aprecieri

Profesorul Martin Omasreiter, coordonatorul grupului de elevi veniți din Germania, a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa Liceului „Ghibu”. „Experiența de aici este foarte frumoasă. Colegii români sunt foarte drăguți și chiar au avut grijă de noi. A fost o săptămână foarte aglomerată, elevii noștri au lucrat mult, dar au fost foarte entuziasmați de activitățile pe care le-au avut. Sunt foarte impresionat că elevii români vorbesc foarte bine germană și engleză. Am fost în vizită la niște clase și cei mici se exprimă foarte bine în limba germană”, a precizat cadrul didactic.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Proiectul Erasmus+ desfășurat la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu a ajutat la înțelegerea diversității culturale și educaționale și le-a oferit elevilor o viziune mai clară asupra importanței cooperării între națiuni și a promovării valorilor comune ale Uniunii Europene.

Autor: Ștefana BABA

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura