Elevii care au obținut media 10 la examenele naționale din vară vor fi premiați cu până la 5.000 de lei, pentru rezultate deosebite

Proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenţi de gimnaziu şi liceu care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie – iulie a fost avizat, a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei citat de Monitorul de Cluj.

Foto: Arhivă

Proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenţi de gimnaziu şi liceu care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie – iulie a fost avizat, a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Conform prevederilor proiectului, fiecare dintre cei 466 de absolvenţi de gimnaziu cu media 10 la Evaluarea Naţională va fi premiat cu 2.000 de lei, în timp ce fiecare dintre cei 92 de absolvenţi de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat, dintre care 78 la examenul naţional, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la Bacalaureatul german, va fi premiat cu 5.000 de lei, a precizat Ministerul Educaţiei, pe pagina sa de Facebook.

Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare a stimulentelor financiare urmează să fie aprobate prin ordin de ministru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*