Elevi de la CSEI Turnu Roșu într-un program Erasmus +

În perioada 27 – 31 martie 2023, un grup de elevi și  profesori ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu au efectuat o deplasare în Svidnik – Slovacia, pentru cea de-a cincea mobilitate în cadrul proiectului Erasmus +  „Jump On-board Your Fully Unprejudiced Life”.

Foto: CSEI Turnu Roșu

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu este școală parteneră, din anul 2020, alături Vasil Levski High School – Bulgaria (țara coordonatoare), Selma Yigitalp Anadolu Lisesi – Turcia, 1st Gym of Melissia – Grecia, Szkoła Podstawowa Nr 47 im.J.K.Branickiego – Polonia și Spojená škola – Slovacia.

La această mobilitate au participat patru elevi – Lukacs Ștefan, Racolța Darius Mihai, Ivonic Ionuț Florian și Jugărean Ștefan Florin însoțiți de profesori –  Miron Mihaela Elena, Dudaș Nela, Gîlea Mihaela și Năgăra Ramona.

Foto: CSEI Turnu Roșu

Motto-ul acestei mobilitatăți a fost „Pentru o lume mai bună”, iar principala strategie – învățarea bazată pe proiecte pentru integrarea elevilor cu motivație scăzută pentru studiu și care sunt amenințați de abandon școlar timpuriu – cea mai tipică problemă cu care se confruntă partenerii noștri din Slovacia.

Activități desfășurate: jocuri de cunoaștere care i-au ajutat pe elevii din cele șase țări să se cunoască și să lucreze împreună, să le fie mai ușor să gândească ca o echipă, să se simtă incluși; atelierul  „Suntem toți oameni” i-a ajutat pe elevi să lucreze împreună în echipe internaționale și să folosească limba engleză ca limbă comună, a încurajat conștientizarea tuturor elevilor cu privire la problemele celorlalți; au realizat cărți poștale pe tema „Pentru o lume mai bună”; și-au împărțit „brățările  prieteniei”. Elevii din școala gazdă au pregătit un program cultural pentru o mai bună înțelegere față de diversitatea socială, lingvistică și culturală și au pregătit o prezentare „Fii inclus” prin care ne-au arătat cum funcționează sistemul lor educațional de incluziune.

Foto: CSEI Turnu Roșu

La finalul săptămânii s-a făcut o analiză și s-a discutat pe marginea activităților propuse în planul de implementare al proiectului. Potrivit participanților, în cele cinci zile s-au atins obiectivele propuse. Gazdele au organizat activitățile în așa fel încât totul să se desfășoare într-o atmosferă caldă, relaxantă și în același timp profesională.

Următoarea activitate va avea loc în Bulgaria, în luna mai 2023. La această activitate vor participa atât profesori cât și elevi  din fiecare școală parteneră.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*