Elena Calistru: Fenomenul infodemiei a explodat

Organizația cere transparență instituțiilor statului, urmărește cum sunt distribuiți banii publici și construiește un mesaj accesibil pentru cetățeni, misiunea Funky Citizens vizând și creșterea unei noi generații de cetățeni implicați. În decembrie 2019, Elena Calistru s-a alăturat rețelei globale de antreprenori sociali, devenind, alături de Dorica Dan, Florin Stoican și Paul Radu, al patrulea Ashoka Fellow din România.

EURACTIV.ro: În România, în timpul pandemiei, din monitorizările la care ați avut acces, care sunt temele care au alimentat în mod fundamental infodemia și de ce? Care sunt cele mai periculoase teorii conspiraționiste în actualul context al pandemiei, mai nou, negate de o serie de voci?

Elena Calistru: Noi, la Factual.ro, am continuat în perioada pandemiei monitorizarea constantă a presei și am adăugat încă o componentă de „inventar de fake news”, tocmai pentru că ni s-a părut că acest fenomen al „infodemiei” a explodat.

Ce am remarcat, uitându-ne la spațiul online, dar și bazându-ne pe monitorizarea comunității, este că suita de dezinformări întâlnite construiește pe așa-numitele „narratives” (adică povești/ viziuni/ locuri comune) deja existente în societate.

Ce înseamnă asta? Că această criză de sănătate publică a exacerbat probleme și păreri deja formate, punând gaz pe focul conspirațiilor și al altor demoni ai dezinformării.

Dacă ar fi să trag linie și să adun, aș spune că principalele categorii de dezinformări întâlnite în această perioadă construiesc în jurul următoarelor elemente:

– Teorii ale conspirației în sensul clasic, care duc la neîncredere în știință și chiar soluții medicale false;

– Așa numita „state-sponsored propaganda” care are ca scop scăderea încrederii în instituțiile democratice/ democrației liberale occidentale, atât în ceea ce privește țări individuale, cât și Uniunea Europeană în ansamblul său;

– Dezinformare (sau proastă informare) ce rezultă din lipsa de transparență sau din necomunicarea unor informații cât mai complete din partea instituțiilor publice care duce la neîncredere și disoluția „contractului social” dintre guvernanți și guvernați (nu îi mai credem).

– Dezinformare practicată de unii politicieni și decidenți, care duce conversația despre gestionarea pandemiei/ crizei în spectrul campaniei electorale și al lupteipolitice.

Desigur, sunt multe variații pe temă și elemente intermediare. Însă, indiferent de forma pe care o iau, au un impact puternic mai ales pe relația cetățeanului cu autoritățile, pe încrederea în UE, dar și pe sprijinul pentru instituțiile fundamentale aledemocrației.

EURACTIV.ro: În continuarea întrebării anterioare, de remarcat că termenul „infodemie” a fost folosit pentru a denumi deopotrivă propagarea de informații false, distorsionate, propaganda, manipularea și alți termeni din categoria largă a lipsei de acuratețe. Ne-am referi însă la intenția din spatele acestui fenomen. În ce măsură, pe baza resurselor de la Comisia Europeană, a studiilor academice sau de monitorizare și/sau a altor resurse, ați sesizat dezinformări intenționate, uneori strategic programate și care urmăresc un anumit scop? Este eficient debunkingul sau riscă să creeze un efect deboomerang?

Elena Calistru: Sunt nenumărate studii care împart dezinformarea în diverse categorii (de la informații absolut inventate, până la manipulări extrem de sofisticate ori satiră), însă, dacă este să ne uităm la ceea ce înțelegem prin elementele acelea pe care le-am pune în categoria „infodemie”, vedem că există un element important care ne face să înțelegem distincția între o informație cu caracter benign și una cu caracter malign. Acel element distinctiv este intenția. Desigur, poți să ai toate bunele intenții din lume și să faci rău.

Însă dezinformarea aceea intenționată, cu scop foarte bine determinat, estealtceva.

Poate că mediul academic va sta multă vreme de acum înainte să disece toate gradele de intenție din categoriile multiple de dezinformare, însă ce este clar pentru un om care se lovește de aceste informații în viața de zi cu zi este că bunul simț îți dă cele mai bune indicii despre o știre sau o afirmație falsă.

Ce vreau să spun cu asta? Că ne putem da seama că există dezinformare programată strategic, cu intenții evidente de a destrăma încrederea în instituții democratice, chiar dacă nu putem pune degetul exact pe acel element care să poată constitui o probă de netăgăduit.

Este ca în celebrul caz Jacobellis v. Ohio din America anilor ’60, când judecătorul Potter Stewart evită să dea o definiție clară pentru obscenitate/ pornografie (pentru că este greu de trasat niște linii) și apelează la o descriere de bun simț: „I know it when I see it”.

Într-o adaptare colocvială, aș zice că oricine cu un minim spirit critic „se prinde” când vede o informație care are o intenție manipulatorie sau care forțează o concluzie, chiar dacă nu poate exact defini sau încadra în terminologia precisă acest lucru.

EURACTIV.ro: Cum afectează bulgărele dezinformării lupta cu pandemia și ce nevoi ar fi, concret, pentru a contracara otrăvirea minții oamenilor, și așa destul de rezistenți la a urma sfaturile autorităților medicale, adesea, chiar și la a merge la doctor?

Elena Calistru: De multe ori, când mă întreabă cineva dacă există metode pentru a contracara o campanie de dezinformare sau de cvasi-propagandă, cred că ofer niște răspunsuri ușor dezarmante – nu există (cel puțin, din câte știu eu) o metodă clară și replicabilă în orice context pentru a identifica o astfel de informație cu intenții malițioase și nici formule magice dedebunking.

Dacă era atât de simplu, cineva rezolva problema până acum. În schimb, cred că putem apela cu încredere la bunul simț, la educarea flerului celui expus la o astfel deinformație.

Am învățat că sunt câteva lucruri care ajută pentru a contracara dezinformările, însă ele funcționează în doze și combinații diferite, în funcție depublic.

Ingredientele sunt următoarele:

– fact-checking și date științifice – da, ajută, însă nu neapărat cu cel/ cea care nu vrea să creadă informații obiective, ci mai curând pentru „dotarea” cu informații a celor care sunt dispuși să meargă după să povestească despre aceste informații cu familia, prietenii,apropiații;

– educație – însă trebuie să fie dintr-aceea comprehensivă, atentă la mai multe fațete ale lumii, pentru că degeaba ții cursuri de gândire critică dacă un copil nu crede în metoda științifică și nu a avut parte de ore cum trebuie de biologie, chimie orifizică;

– empatie și un strop de răbdare – poate suna ciudat, însă cel mai bun remediu este acela de a înțelege fricile și nevoile care îi lasă pe oameni pradă unor explicații conspiraționiste sau speranței în soluții miraculoase; apoi, peste această înțelegere trebuie adăugată răbdarea de a explica. Iar acesta nu e lucru ușor și nici rapid.

EURACTIV.ro: Pentru următoarea întrebare, vom aminti câteva date de context. Strategia Națională de Apărare a Țării pentru 2020-2024, adoptată de CSAT vorbește despre comportamentul agresiv al Rusiei, care contribuie la deteriorarea stabilității regionale. Reacția Moscovei: Bucureștiul a început să plagieze, politicienii români nu sunt capabili să gândeascăindependent.Cum comentați? Pentru jurnaliștii care țin la standardele profesionale este dificil să acopere un astfel de subiect, pe de o parte, pentru că este sensibil, pe de altă parte, pentru că autoritățile nu prezintă public dovezile, oricare ar fi acelea. În afara debunking-ului de pe site-ul Serviciului UE pentru Acțiune Externă (euvsdisinfo) și a anunțurilor platformelor de social media cu privire la acțiunile de troling etc, dovezi incontestabile de tipul celor apărute, decenii după, cu privire la Operation Infektion deocamdată nu sunt publice, cu aplicare la actualitate. În ce măsură credeți că, în timpul pandemiei, se folosesc așa-numitele „măsuri active”?

Elena Calistru: Cu siguranță vedem în perioada aceasta cel puțin câteva elemente care clar fac parte din categoria „măsurilor active”. De altfel, acest tip de abordare nu a fost oprită de unele state de la începutul Războiului Rece până acum.

Dacă este să ne uităm la autori precum Thomas Rid (Active Measures: The Secret History of Disinformation and Political Warfare), observăm că această metodă, prin elementele sale legate de dezinformări, propagandă ori crearea de documente false, nu a fost deloc abandonată.

La fel, dacă ne uităm la ultimii ani, observăm o intensificare, un trend crescător pentru utilizarea unor astfel de elemente (de la spargerea serverelor unor politicieni până la implicare în alegeri și propagandă activă împotriva unor instituții democratice).

De aceea, cred că este dificil, dar nu imposibil să vedem astfel de elemente și să avem așteptarea ca jurnaliștii să vorbească despre ele. Nu de alta, dar pandemia doar a pus gaz pe focul măsurilor active și, într-un climat de incertitudine, ne putem aștepta ca acestea să devină și mai intense dacă sunt combinate inclusiv cu alegeri în unele țări.

Tematica sănătății pare preferata specialiștilor în operațiuni intenționate de manipulare și distribuire de informații nocive.

De ce? Eu aș nuanța un pic această concluzie pentru că, de multe ori, dezinformarea în legătură cu informații legate de sănătate (sau de o viață mai sănătoasă) nu au neapărat o intenție de manipulare cu scop pe care l-am putea numi„politic”.

Dimpotrivă, aș spune, unele dintre aceste dezinformări au un scop cât se poate de cinic – click-uri și bani care vin din traficul adus pe respectivele site-uri care oferă explicații pseudo-științifice sau promit soluții miraculoase.

Uneori însă, aceste platforme și articolele pe tematica sănătății sunt doar „cârligul” cu care sunt atrași într-un vârtej cititorii pentru a-i expune ulterior la alte informații manipulatorii sau de-a dreptul propagandistice.

De ce funcționează? Pentru că e un subiect care atinge pe oricine și construiește pe sensibilități și frici fundamentale (de exemplu, frica de moarte).

Dar și pentru că educația științifică a avut mult de suferit în ultimiiani.

Nu este vorba neapărat de clișeul cu „se făcea mai multă carte pe vremea…”, ci despre faptul că știința (și medicina, dar și științele complementare) a evoluat enorm în ultimii ani, a devenit foarte sofisticată și este din ce în ce mai greu pentru un om obișnuit să urmărească „demonstrația” procesului care aduce concluzii de tipul diagnosticului sau tratamentului.

Și, de obicei, ce nu cunoști devine înfricoșător, mai ales dacă nu există încredere în specialiști, în oameni cu carte. Ori despre „moartea expertizei” și pierderea încrederii în specialiști s-au scris nenumărate cărți în ultimiiani.

Fără a mă pretinde un expert, e important să înțelegem acele mișcări de la nivel societal care au început să pună sub semnul întrebării acea adevărată instituție a expertului.