Electrica Furnizare: „Clienții vor beneficia de facilitățile pentru plata facturilor de energie aferente sezonului rece”

Electrica Furnizare îşi asigură clienţii că vor beneficia de facilităţile prevăzute de lege pentru toată perioada de aplicare a acestora, chiar dacă facturile de energie electrică şi gaze naturale emise de către companie, aferente consumului realizat în intervalul noiembrie 2021 – decembrie 2021 nu conţin, momentan, menţiuni cu privire la plafonare, compensare, exceptare de la plată şi măsurile de protecţie a consumatorilor vulnerabili, anunță AGERPRES.

„Având în vedere atât prevederile OUG 118/2021 modificată şi completată cu Legea nr. 259/2021 şi OUG 130/2021, cât şi ale Legii nr. 226/2021 privind facilităţile acordate consumatorilor de energie electrică şi gaze naturale pentru plata facturilor aferente sezonului rece, Electrica Furnizare a demarat o serie de optimizări ale sistemului informatic de facturare care să permită evidenţierea în cadrul facturilor de energie a compensării, plafonării, exceptării de la plată şi a măsurilor de protecţie a consumatorilor vulnerabili. Astfel, deşi facturile de energie electrică şi gaze naturale emise de Electrica Furnizare aferente consumului realizat în intervalul noiembrie 2021-decembrie 2021 nu conţin momentan menţiuni cu privire la plafonare, compensare, exceptare de la plată şi măsurile de protecţie a consumatorilor vulnerabili, compania îşi asigură clienţii de faptul că vor beneficia de facilităţile prevăzute de lege pentru toată perioada de aplicare a acestora. Facilităţile neacordate de la începutul lunii noiembrie 2021 şi până în prezent vor fi oferite clienţilor noştri, retroactiv şi integral, după citirea echipamentelor de măsurare a energiei, odată cu regularizarea consumului pentru întreaga perioadă de aplicare a măsurilor de sprijin, respectiv noiembrie 2021-martie 2022”, se arată într-un comunicat de presă al furnizorului de energie electrică, transmis vineri AGERPRES.

Reprezentanţii companiei precizează că, pentru a veni în sprijinul clienţilor, a fost creată o pagină dedicată informării acestora cu privire la facilităţile acordate consumatorilor de energie electrică şi gaze naturale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*