Electric Castle: Murmurul dinaintea „furtunii”

Peste 100.000 de oameni sunt aşteptaţi la festivalul Electric Castle. Cu câteva ore înaintea deschiderii, forfota era în toi.

Mihai CISTELICAN

Forfotă mare la Bonţida, cu câteva ore înaintea deschiderii festivalului Electric Castle. Comercianţii puneau berea la rece, organizatorii aranjau ultimele detalii, iar tinerii veniţi de la sute de kilometri s-au aşezat pe şezlonguri la intrare.

Atmosfera începea să fiarbă la Bonţida încă de dimineaţă. Organizatorii Electric Castle se grăbeau azi să pregătească spaţiul pentru cei peste 100.000 de oameni care sunt aşteptaţi la Bonţida. Numai soarele arzător îi mai deranja pe cei din staff, unii dintre ei renunţând la tricorui.

De cum intrai în Bonţida îi puteai vedea pe localnici cum îşi aranjează curţile pentru petrecăreţii ce urmează să vină, în timp ce alţii îi ajutau pe chiriaşi să-şi amenajeze corturile. „Ce căutaţi? Chirie? Spune-ţi doar ce vreţi şi vă rezolv. Depinde ce vreţi, mai scump, mai ieftin…”, aşa te acostează localnicii în aceste zile.

La tarabele din mijlocul localităţii era forfotă mare. Patronii îşi coordonau angajaţii şi făceau ultimele pregătiri. Toată lumea lucra cu spor şi mai toţi comercianţii îţi „frecau” mâinile: în următoarele cinci zile urmează să facă o avere.

Mâncarea, în pregătire

La pregătiri l-am găsit şi pe Ovidiu Secară. Ştergea masa unde-i va servi pe petrecăreţi. Ovidiu are un fast-food unde vinde hot-dog făcut după o reţetă specială. Tânărul nu a ratat şansa nici în acest an să ajungă la Electric Castle. Experienţa din anii precedeţi i-a demonstrat că merită din punct de vedere financiar să faci un astfel de efort.

Ovidiu Secară a venit pregătit pentru cinci zile să lucreze cot la cot cu angajaţii săi

Ovidiu Secară a venit pregătit pentru cinci zile să lucreze cot la cot cu angajaţii săi

„De luni ne tot pregătim. Am instalat cortul, am adus cărucioarele, frigiderele, mesele, tot ce trebuie şi avem nevoie. Noi o să muncin în schimburi de câte cinci persoane pe tură zi şi noapte, 24 de ore din 24 până luni. Vindem hot-dog cu ceapă, roşii, castraveţi, varză. Avem o reţetă mai specială, nu e un hot-dog normal. Estimez că voi vinde hot-dog la aproximativ 5000 de persoane. Anul trecut am vândut pentru 4000 de oameni”, a spus Ovidiu Secară, managerul unui fast food.

Berea este pusă la rece

Vizavi de fast-food-ul lui Secară l-am găsit pe Sabin Pop. Îmbrăcat lejer, înconjurat de angajaţii săi, bărbatul testa aparatul de bere. Halbele vor curge râuri-râuri şi totul trebuie să meargă strună. Cererea pentru bere e mare la Bonţida, mai ales pe aceste călduri. Numai Sabin Pop are în stoc 50 de butoaie de bere şi 100 de baxuri de doze de bere.

Sabin Pop (stânga) testează aparatul de bere

Sabin Pop (stânga) testează aparatul de bere

„Pregătirile merg foarte bine. Suntem în grafic şi în ultimele faze. Am adus 50 de butoaie de bere şi 100 de baxuri de doze de bere şi 200 de apă. Totul depinde de vreme, din păcate sau din fericire. Anul trecut ne-a încurcat ploaia. Acum sperăm să fie vremea bună. Am pregătit mai mulţi angajaţi şi sperăm să facem o vânzare bună. De două zile ne tot pregătim să amenajăm cât mai bine terasa”, a precizat Sabin Pop.

Chiar la intrarea pe poarta principală se afla şi comerciantul Ioan Bâlc. Ajutat de un prieten, se grăbea să pună cât mai multe beri la rece în vitrinele frigorifice.

Ioan Bâlc în timp ce aranja berile în frigider

Ioan Bâlc în timp ce aranja berile în frigider

„De astăzi dimineaţă sunt aici, de la ora 07:30. Am scos tot afară. Punem berile la rece. Deşi este amiază, aproape că n-am finalizat aproape nimic. Sperăm să facem vânzări bune la această ediţie”, a declarat Bâlc.

Electric Castle 2016 înseamnă: Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, Elliphant, RUSKO, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Babylon Circus, Dirtyphonics, NU:TONE B2B LOGISTICS, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T, LOUISAHHH!, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, DJ Shiver și alți zeci de artiști ce vor evolua pe cele 8 scene din festival.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*