Asociația Energia Inteligentă, în calitate de promotor de proiect, derulează programul “Eficiența energetică în viața oamenilor, în perspectiva anilor 2050”, având o valoare de 221.128 Euro. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 199.017 Euro acordat de Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, in cadrul “Programului de Energie din Romania”, apelul de proiecte „cunoștințe sporite privind energia regenerabilă și eficiența energetică – sensibilizarea publicului larg și formare” și urmează a fi implementat până la data de 31 decembrie 2023.
„Prin activitatea sa, Asociația energia Inteligentă își propune să sprijine un număr cât mai mare de persoane în înțelegerea nevoii de a adopta comportamente responsabile în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor de CO2. În același timp, ne dorim sa aducem informații relevante și soluții concrete care să duca spre atingerea obiectivelor climatice, dar și spre economii importante pe care oamenii le-ar putea realiza pe termen lung economisind energie. Așa cum am menționat în repetate rânduri, eficiența energetică nu înseamna a sta pe întuneric și în frig, ci a lua măsuri concrete pentru reducerea risipei de energie. Prin complexitatea sa, cursul atinge elemente legate atât de eficiența energetică în gospodării cât și în ceea ce privește mobilitatea, astfel încât toți cei care vor lua parte la aceste sesiuni de training vor avea o imagine de ansamblu asupra situației în care ne aflăm, dar și instrumente concrete pentru a acționa.”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
Proiectul are ca obiectiv organizarea de sesiuni de training în 10 orase din România: Mediaș, Brașov, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Bistrița, Harghita, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Vaslui. Cursul își propune să aducă cunoștinte avansate în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice, securității energetice și sa creasca gradul de conștientizare pentru nevoia de energie curată, fiind structurat pe 5 module:
- Energie curată în gospodării pentru reducerea sărăciei și pentru atingerea țintelor privind schimbările climatice, în contextul conflictului din Ucraina
- Creșterea eficienței energetice în clădiri – C02 net zero în clădirile publice și gospodării
- Cum reducem consumul de energie în clădiri? Cum realizăm PUZ urile? Cum ne alegem casa? Cum ne construim casa?
- Preț corect pentru gaz și electricitate. Cum ne alegem furnizorul?
- Mobilitate urbană – cum ne alegem viitoarea mașină?
Trainingul raspunde tendințelor pieței de a se alinia la reglementarile UE privind gazele cu efect de seră (CO2) și dorește să aducă cunoștinte avansate în domeniul energiei regenerabile, eficiență energetică și creșterea gradului de conștientizare pentru nevoie de energie curată.
Persoanele care doresc sa participe la acest curs se pot înregistra folosind formularul de pe pagina proiectului www.asociatiaenergiainteligenta.ro/eficientaenergetica.
Inițiativa Asociației Energia Inteligentă vine în contextul în care eficiența energetică a clădirilor și comportamentul responsabil al oamenilor reflectat în modul în care își aleg echipamentele și mașinile au devenit o necesitate în zilele noastre. Uniunea Europeană și cele 27 de state membre ale sale s-au angajat să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și au promis că vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2023, comparativ cu nivelurile din 1990. Ținta către care ne îndreptăm este de CO2 net zero în clădirile publice și în gospodării. Obținerea acestor reduceri de emisii în următorul deceniu este esențială pentru Europa și poate fi realizată prin implicarea fiecăruia dintre noi.
În acest context, publicul larg, comunitățile și companiile trebuie sensibilizate, informate și educate astfel încât să adopte comportamente responsabile care le pot aduce eficientizarea consumului și realizarea unor economii importante pe termen lung, iar autoritățile din România trebuie instruite și capacitate pentru a fi capabile să dezvolte programe prin care să sprijine cetățenii din fiecare localitate în atingerea țintelor privind energia și emisiile de CO2.