Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de îmbunătățire a eficienței energetice a corpului vechi de clădire a școlii Regele Ferdinand, situată în cartierul Vasile Aaron, pe str. Șureanu.
FOTO: Primăria Sibiu
Contractul încheiat cu SC NV CONST SRL are o valoare de 7,40 milioane de lei, din care 6,42 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile obținute prin PNRR, restul reprezentând contribuția Municipiului Sibiu.
“În total, am depus proiecte pentru eficientizarea energetică a 10 clădiri ale unor unități de învățământ, iar pentru 8 dintre acestea am obținut deja finanțarea din fonduri europene, restul fiind încă în evaluare. Urmează să depunem alte 5 proiecte similare în cadrul Programului Regiunea Centru. La acestea se adaugă investiții pentru construcția de creșe și grădinițe noi, precum și extinderea mai multor școli și licee și reabilitarea clădirilor existente. Prin urmare, investițiile în educație vor fi consistente și în următorii ani la Sibiu, ca și până acum, în beneficiul elevilor și profesorilor”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Lucrările la școala Regele Ferdinand au ca termen de realizare 11 luni de la emiterea ordinului de începere și presupun termoizolarea fațadelor, a soclului și a planșeului peste ultimul etaj, înlocuirea tâmplăriilor exterioare existente cu tâmplărie de aluminiu cu geam termoizolant, reabilitarea învelitorii și a sistemului de captare a apei pluviale, refacerea instalațiilor de apă, a instalațiilor de canalizare și a celor destinate apelor meteorice, modernizarea instalațiilor electrice, instalarea unui sistem fotovoltaic alcătuit din 36 de panouri amplasate pe acoperiș, instalarea unui sistem de management energetic integrat (Building Management System), care va controla și monitoriza consumul de utilități, pentru eficientizare și economie, modernizarea instalațiilor termice, prin refacerea distribuției și înlocuirea radiatoarelor existente cu ventiloconvectoare, montarea de unități interioare cu recuperare de căldură pentru ventilarea spațiilor, instalarea de pompe de căldură aer-apă, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție și realizarea de trotuare perimetrale în jurul clădirii.
Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în următoarele zile, iar conducerea școlii va lua măsurile necesare pentru ca aceste lucrări să afecteze într-o cât mai mică măsură orele de curs.