Personalul militar al Jandarmeriei Române va fi autorizat să dețină și să folosească arme cu tranchilizante pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața oamenilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență a Guvernului aflat în consultare interinstituțională.
„În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să dețină și să folosească arme cu tranchilizante, substanțe tranchilizante, arme cu glonț de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanțe iritante, precum și orice alte mijloace de protecție și de imobilizare, pentru: a) îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora; b) imobilizarea animalelor a căror viață sau integritate corporală este pusă în pericol în lipsa unei intervenții umane”, se arată în proiectului de OUG pentru completarea Legii 550/ 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, care a fost publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, relatează Agerpres. Potrivit proiectului, armele cu tranchilizante și substanțele tranchilizante se folosesc numai de personalul militar al Jandarmeriei instruit în acest sens.
Totodată, substanțele tranchilizante se pun la dispoziția Jandarmeriei de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, gratuit, preparate și dozate astfel încât să poată fi folosite cu armele cu tranchilizante, în condiții stabilite prin protocol încheiat între cele două instituții.
Caracterul de urgență este determinat de „apropierea sezonului hibernal, acoperirea cu zăpadă a solului în zonele montane cu consecința diminuării drastice a surselor de hrană a animalelor sălbatice” și de faptul că, „în astfel de situații, crește probabilitatea apariției animalelor în zonele locuite și, implicit, a producerii unor incidente de natură să pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor”, se arată în proiectul de OUG. De asemenea, „la nivel național, există o așteptare din partea populației pentru creșterea gradului de siguranță, în contextul mediatizării cazurilor în care animalele sălbatice de talie mare au atacat oameni sau bunuri ale acestora, punându-le viața în pericol ori producându-le grave prejudicii materiale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, care este semnată de ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache.
În proiect se mai spune că, potrivit competențelor legale, personalul Jandarmeriei intervine în situația în care animalele atacă oameni ori când, prin prezența acestora în locuri populate, se produce o stare de pericol iminent. „Pentru asigurarea unui climat sporit de siguranță în rândul populației, evitarea pierderii de vieți omenești și producerii de pagube însemnate, dar și pentru protejarea vieții animalelor sălbatice, este esențial ca timpii de reacție să fie la un nivel adecvat”, se mai arată în proiectul de OUG. Conform proiectului, „în lipsa unui cadru legislativ, de imediată aplicabilitate, există riscul repetării unor situații de pericol la adresa oamenilor și a bunurilor acestora”.
bine ca intai trebuie sa se intample ceva ca sa inceapa insttutiile sa isi faca treaba cum ar fi fost NORMAL!!