Educație rutieră cu tinerii și copiii aflați în tabăra de la Ocna Sibiului

A început școala și, odată cu ea, și activitățile de educație rutieră desfășurate de către polițiștii rutieri.

După ce, în prima parte a dimineții, polițiștii împreună cu patrulele școlare au ajutat elevii să traverseze strada în siguranță, a urmat o activitate de prevenire cu copiii aflați în Centrul de Agrement Ocna Sibiului.

20 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 10 și 20 de ani, din centrul de plasament “Floare de colț” Făgăraș, au desfășurat ieri activități de educație rutieră, principalele teme abordate fiind: modul de deplasare pe drumurile publice în calitate de pietoni și traversarea acestora; deplasarea cu bicicleta; semnificația indicatoarelor rutiere.

„Intenția polițiștilor a fost aceea de a le cultiva interesul și atenția copiilor pentru cunoașterea și respectarea indicatoarelor de circulație, a regulilor și normelor rutiere și a-i proteja în acest fel atunci când circulă pe drumurile publice.

Și pentru că prin exercițiu reții cel mai bine, polițiștii rutieri au desfășurat cu copiii și probe practice. Astfel, cu ajutorul unui covor ce ilustrează o intersecție de străzi prevăzută cu marcaj pentru trecerea pietonilor, polițiștii rutieri i-au invitat pe copii să pună în practică regulile de circulație discutate anterior.

Această activitate s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația ”Filantropia Ortodoxă” Sibiu, cu care organizăm a cincea ediție a evenimentului “Tabere pentru suflet”, Direcția Județeană de Sport și Tineret Sibiu și Asociația ”Arca lui Anca”.

Activitățile sunt circumscrise campaniei naționale de informare și prevenire „10 Pentru Siguranță”, aflată în derulare și la nivelul județului Sibiu”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*