Educația sexuală, o necesitate respinsă de autorități

Legea „Inocenței Copilăriei” a intrat iar în atenția reprezentanților la nivel național în urmă cu câteva zile când Camera Deputaților a decis să pună în dezbatere proiectul.

Acesta a fost un semnal de alarmă pentru Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), care și-au manifestat îngrijorarea pentru această inițiativă legislativă care solicită pedeapsa cu închisoarea pentru directorii de școală care autorizează predarea educației sexuale fără acordul scris al părinților.

Legea „Inocenței Copiilor” care are ca scop interzicerea educației sexuale în școli, a fost inițiată pentru prima dată în anul 2016 de către deputatul PSD Ninel Peia. A trecut de Senat, însă parlamentarii au respins proiectul. În urmă cu câteva zile proiectul a devenit iar actual. Conform proiectului, profesorii care încalcă legegea riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

STUDENȚII MEDICINIȘTI SUNT PREOCUPAȚI DE INFORMAREA CORECTĂ A ELEVILOR

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România se ocupă de ani de zile cu promovarea educației sexuale prin școli, susținând cursuri care îi învață pe elevi ce trebuie să știe despre sexualitatea lor, despre riscurile la care se supun, despre boli cu transmitere sexuală sau sarcini nedorite.

„Considerăm o eventuală promulgare a acestei legi ca fiind un atac asupra dezvoltării corecte și conștiente a tinerilor din România, cu rezultate dezastruoase pe termen lung. Introducerea educației sexuale în școli nu este un atentat la inocența elevilor, este o necesitate care încurajează tinerii să  cunoască riscurile și beneficiile unui comportament sexual adecvat și să înțeleagă această responsabilitate. Așadar, considerăm că această inițiativă legislativă este un atac direct asupra dezvoltării informate a tinerilor din România, întrucât îndepărtează posibilitatea elevilor de a avea parte de o educație complexă. Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România solicită Plenului Camerei Deputaților o respingere fermă a Proiectului de Lege privind Inocența Copilului”, au transmis reprezentanții FASMR printr-un comunicat de presă.

MEDICINIȘTII DE LA CLUJ SUSȚIN POZIȚIA DE LA NIVEL NAȚIONAL A FASMR

Organizația Studenților Mediciniști din Cluj împărtășesc opinia colegilor lor de la nivel național, despre importanța unei informări corecte a adolescenților în ceea ce privește începerea vieții lor sexuale.

Am sesizat apariția legii împreună cu colegii mei, când am văzut câteva mențiuni în presă. Și ne-am dat seama că e o problemă, fiindcă noi, ca organizație locală desfășurăm multiple activități de educație sexuală. Prin informare directă, pliante, uneori activități în școli, bineînțeles cu acordul conducerii, încercăm să contribuim la educația sexuală a tinerilor și nu numai. Asta înclude parte de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală, cum pot fi contractate, ce înseamnă o contracepție sănătoasă, dacă se dorește, pentru a evita sarcini nedorite sau avortul. Este partea de fiziologie, e partea de anatomie pe care foarte mulți tineri nu o înțeleg și nu știu astfel, norme de igienă propice vârstei. Noi asta dorim să încurajăm prin educație sexuală. Nu ceea ce striga vocile negative, că prin educația sexuală se vătămează inocența copilului.”, a declarat Alexandru Constantin Sîrbu, președintele Organizației Studenților Mediciniști din Cluj.

Datorită accesului copiilor la internet, la ei ajung numeroase informații care, de multe ori, nu sunt cele mai corecte. Motiv pentru care o informare corectă în ceea ce privește educația sexuală este importantă chiar din perioada gimnaziului.

„Ca să începem cu o educație sănătoasă, ar trebui vizați copiii din clasa a opta, poate chiar a șaptea. Noi inițial intram cu programele de educație sexuală în liceu și ne-am dat seama că e mult prea târziu. De aceea am intrat cu ele cât de cât în gimnaziu. Iar legea propusă în loc să încurajeze inițiativele de sănătate publică le îngreunează. O inițiativă corectă ar fi includerea educației pentru sănătate ca materie obligatorie, nu doar a educației sexuale. Trebuie să înțelegem ca stat și ca cetățeni că prin educație încurajam prevenția, și prin prevenție scăpăm și cetățeanul de boală și statul de cheltuieli în sănătate. Beneficiul sănătății publice bine implementate este o populație sănătoasă și costuri mai mici pentru stat. ”, a adăugat Alexandru Sîrbu.

STATISTICI ÎNFIORĂTOARE ÎN ROMÂNIA

De-a lungul anilor, s-au făcut numeroase statistici care situează România în cele mai rușinoase topuri în ceea ce privește numărul de avorturi la adolescente și procentul mare de femei care au reticență când vine vorba de vizite la medicul ginecolog.

În ceea ce priveşte rata sarcinilor în rândul adolescentelor, într-un studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică în perioada ianuarie 2012 – martie 2013, se arată că, pe segmentul de vârstă cuprinsă între 15-19 ani, au fost înregistrate 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales să întrerupă sarcina. Asta înseamnă că, în acea perioadă, peste 62% dintre fetele care au rămas însărcinate au făcut avort.

De asemenea, lipsa reticenţa femeilor din România de a merge periodic la ginecolog. Datele existente arată că un sfert dintre românce nu se adresează medicului ginecolog decât atunci când resimt diverse simptome supărătoare sau când suspectează o sarcină, iar peste 20% nu obişnuiesc să meargă la controale ginecologice anuale. Cauza principală a acestui dezinteres este lipsa educaţiei sexuale cu privire la importanţa controlului ginecologic şi necunoaşterea faptului că peste 95% dintre problemele depistate în cadrul examinărilor medicale sunt tratabile

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*