EDITORIAL | Țigănie de Sibiu

De fiecare dată când dau peste imaginea șefului ISU, mă încearcă un sentiment ciudat. În minte se amestecă două cuvinte și ambele nu fac decât să provoace dezgust.

Primul ar fi acela de impostor. Un fel de gangster cu epoleți, lipsit de conținut, dar care reușește să amăgească și să pară ce nu este. E o gogoașă umflată care care nu se jenează atunci când stă în primul raft al vitrinei. Nici nu mă gândeam că impostorul poate fi altfel decât nesimțit. Prin urmare, celălalt atribut este cel de mârlan.

Mârlănia este un mijloc de căpătuială și am toate motivele să o zic. Șeful de la ISU predă lecții de morală îndoielnică propriilor copii. Pentru a doua oară, a împins de la spate propriul moștenitor pentru a ocupa ilegal locul rezervat unui copil de rom la un liceu renumit din Sibiu. În primul caz, a recunoscut că nici el și nici soția sa nu sunt de etnie romă. Dar, dacă poate obține o adeverință de la regele Cioabă, o va folosi. „Chiar și la facultate”, a amenințat reporterii Mesagerului atunci. Și a făcut-o din nou. Astfel, a ocupat abuziv două locuri destinate copiilor de romi.

Un exemplu este și pentru subordonați. Același impostor a fost testat de șefii săi și nu a reușit să obțină o notă de trecere pentru a rămâne la comanda ISU. A intervenit mârlănia și a rezolvat cazul. A rămas comandant cu ajutorul unei împuterniciri, lezând brutal realitatea și normele morale ale Sibiului.

Să nu uităm că mârlanul impostor și-a cărat subalternii să-l vadă falnic senator de onoare al unei universități inexistente. Aici, impostorul încearcă să pervertească vidul dinăuntru și lipsa de profesionalism cu aere de erudiție și aspecte culturale. Nici nu se putea altfel, fără puțin condiment academic sau fără apartenența la o mică organizație masonică. O mare țigănie!


Ovidiu SCUTELNICU

ovidiu@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*