Din toate zările cum privești, parcă vin semnale proaste, iar dacă ești mai „simțitor” sau mai pesimist, ți-ai putea face chiar o idee despre „un sfârșit de vremuri și de lume”. Dar și optimist să fii, nu-i de bine ce vedem, ce auzim, ce trăim!
Viorel NISTOR
Le putem lua pe rând, dinspre aproape spre departe sau viceversa! Mai întâi să dăm „Cezarului ce-i a Cezarului” și să vorbim despre fotbal că e vremea lui în aceste zile. Campionatul European, de pildă (precum alte competiții sportive majore), ar fi menit să producă emulație, satisfacție, bucurie, „multiculturalism” și, e drept, bani și beneficii pentru organizatori. Din acest „european” (cel mai mare din istorie), am văzut până acum scandaluri și bătăi în fiecare zi. Cât de firesc și de tolerabil este asta într-o Europă, model de civilizație, și-ntr-o Uniune cu standarde înalte? Mai întâi s-au „înfruntat” rușii cu englezii la Marsilia și, la prima impresie, ai fi zis că e „votcă vs. bere”, dacă nu ai fi descoperit, cu oarecare mirare, că britanicii se luptau cu „burțile pline de bere”, iar rușii cu „mușchii întinși”, cu bâte și cuțite și cu „plan tactic de luptă” specific unor „hooligans” profesioniști, dacă ne luăm după spusele unui specialist francez în domeniu. O fi așa, n-o fi așa, ar fi trebuit să știm, fie dinainte, fie după, fiindcă scandalul poate avea și „impresii geopolitice”, câtă vreme englezii „ce-au luat-o pe coajă” (și care vor vota curând brexit-ul) înjurau pe față UE, iar rușii își vor freca palmele de bucurie în caz de „Yes”. Asta ca asta (căci rușii au fost violenți și în 2012 la CE din Polonia și Ucraina), dar ce au avut polonezii cu irlandezii, turcii cu croații și francezii cu ceilalți? Ca să nu mai vorbim că s-au bătut aseară și suporterii nemți cu cei ucrainieni. Or fi fiind la modă scandalurile etnico-sportive, dar acestea au loc într-o țară (Franța – pilon al UE) vraiște, răvășită de greve, atentate și amenințări teroriste, o națiune tulburată, condusă de un președinte buimac și care, așteptându-se la mari atentate teroriste ISI, face față cu greu „terorismului fanilor” fotbalului. Și vorba aia, e Franța! Dar ca-ntr-un joc tragic, teroriștii Statului Islamic nu lovesc unde te-ai fi așteptat (în Franța), ci în paradisul Americii (Florida, Orlando), într-un club de gay, pentru a consemna cel mai mare atac armat asupra civililor din istoria SUA (50 de morți, 53 de răniți). Iar cel mai puternic om al planetei (Barack Obama), după opt ani de „domnie”, îndrăznește să spună că „trebuie să facem mai mult în privința deținerii armelor”. Vorba unui român hâtru, în registru tragi-comic: „America s-a născut cu arma-n mână, a crescut cu ea și tot așa va sfârși”.
Nici pe meleagurile românești lucrurile nu stau mai bine, căci țară buimacă suntem și noi. Bunăoară, în preajma sosirii în Marea Neagră a distrugătorului american de mare capacitate „USS Porter”, rușii tocmai încheiaseră o manevră militară de anvergură, care sună foarte „liniștitor” pentru conducătorii țării: „exercițiu de ocupare a portului Constanța”. Nu uităm că se află în pregătire summitul NATO de la Varșovia, de luna următoare, despre care nici politicienii, nici presa nu vorbesc mai nimic, ca și cum nu urmează a fi luate hotărâri istorice, cruciale pentru sistemul de securitate autohton, și cu bătaie pentru ani buni de aici înainte, ce-ar trebui aduse la cunoștință și dezbătute. Pentru politicianul român învingător în alegeri (ce-și vede doar punga, nu lungul nasului), important nu e ce face NATO sau ce vrea Rusia, ci cum „să-l facă pe Nicușor Dan”, căci Cioloș „e pus la punct”, iar Iohannis „se rezolvă singur”.
Semne prea bune nu vin nici dinspre biserică, unde se petrec, totuși, lucruri uimitoare. După ce că sinoadele pan-ortodoxe se întâmplă cu sutele (și miile) de ani, când se convoacă unul (în această lună) provoacă valuri și turbulențe mari printre dreptcredincioși. Cu toată neștiința noastră și puțina pricepere a rânduielilor bisericești, câteva întrebări e greu a nu fi puse.
De ce acum și de ce un sinod neecumenic (contrar așteptărilor), patronat (cel puțin în aparență) de Rusia?
Ce Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe va fi acela fără cel puțin trei biserici (cele din Bulgaria, Serbia și Georgia)?
De ce li-e frică celor 300 de monahi din Moldova, care au scris o scrisoare Mitropolitului Moldovei, în care își arată „îngrijorarea” fata de viitorul sinod, din luna iunie, din insula Creta?
De ce au simțit nevoia capii Bisericii Ortodoxe Române să transmită asigurări, prin amvon, că nu se va schimba nici „Crezul”, nici alte rânduieli ortodoxe milenare, dacă nu există niciun pericol în acest sens?
Cum e posibil (ironie a istoriei), ca bisericile ortodoxe frățești (bulgară și sârbă) să invoce, printre altele, agresivitatea omologilor români drept motiv de neparticipare la sinod?
Nu mai e mult și vom avea răspuns la aceste întrebări (dacă sinodul va avea loc). Tot așa s-ar putea să aflăm, cred, cum se va poziționa ortodoxia, în general, și cea română, în special, în raport cu restul creștinătății.
Căci, vorba aia, nu poți fi cu sufletul într-o parte și cu trupul în cealaltă! Sau da!?
