Ediție jubiliară a concursului național “Octavian Goga”

Colegiul Național “Octavian Goga” din Sibiu a fost, vineri, gazda celei de-a zecea ediții a Concursului Național “Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”, desfășurat în parteneriat cu Asociațiunea ASTRA și ULBS.

Peste 400 de elevi din țară și din Republica Moldova și-au exersat condeiul, dezvăluindu-și talentul, participând la cele patru secțiuni: critică literă, traduceri și creație liberă lirică/proză.

Festivitatea de premiere găzduită de Biblioteca Astra din Sibiu a fost un veritabill periplu prin opera, corespondența și biografia poetului rășinărean, oferit de invitații: prof. univ. dr. Ioana Crețu, conf. univ. dr. Mirela Ocinic, de la ULBS, președintele Asociațiunii ASTRA Sibiu, prof. univ. dr. Dumitru Acu, Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari și descendenții familiei Goga, Dinu Bucșan și Mihai Stănescu.

Publicul numeros a fost încântat de momentele artistice derulate în interpretarea actorilor Dan Glasu și Liviu Vlad de la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, a elevilor colegiului și a dansatorilor de la Școala de dans “Ioan Macrea” din Sibiu.

„Fiecare an este un prilej de redescoperire în cheie postmodernă a operei lui Octavian Goga și ne bucurăm de fiecare dată când numărul participanților crește, lucru ce stă mărturie a faptului că încă valoarea cutremurătoare prin forța cuvântului pe care eul liric, voce a unui noi colectiv, a întipărit-o în memoria culturii românești poate fi actualizată. La ediția jubiliară de anul acesta au participat și elevi de peste Prut care au fost prezenți la Sibiu și la Rășinari în cadrul festivităților «Zilele culturale Octavian Goga»”, a declarat prof. dr. Lidia Pircă, de la CNOG Sibiu, coordonatoarea acestui concurs.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*