Ediția aniversară de 10 ani a Festivalului Internațional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF) s-a încheiat zilele trecute, după o săptămână plină de culoare și creativitate.
Foto: Asociația Art Factory Transilvania
În total, 3 picturi murale de mari dimensiuni și 7 instalații de artă inedite lasă o nouă amprentă artistică Sibiului, completând cel mai amplu Tur de Street Art, ce însumează acum 120 de picturi murale și 13.800 metri pătrați de culoare.
Cea de-a X-a ediție a festivalului a celebrat un deceniu de transformare artistică și expresie urbană, timp în care a adus un impact major și durabil asupra Sibiului și comunității locale. Picturile murale fac acum parte din viața orașului și sunt o componentă din identitatea colectivă.
Ce aduce nou ediția din 2024
Ediția din acest an a adus în prim-plan 3 picturi murale impresionante, însumând un total de 600 de metri pătrați de culoare, care vor rămâne mărturie a creativității și talentului artiștilor participanți – toți prieteni ai festivalului, artiști care fie au debutat, fie au crescut artistic odată cu SISAF:
Tim Marsh – artist jumătate francez, jumătate maltez, a revenit la SISAF după ce a mai participat în anii 2022 și 2020. Celebra sa lucrare de pe Calea Cisnădiei cu o reprezentare a unui astronaut și peretele înfrumusețat al Bazei Hipice au fost completate în acest an cu o nouă creație remarcabilă, în stilul său caracteristic.
Locație: Colegiul Tehnic Energetic (str. Electricienilor nr. 1)
Atoma – artistă de origine română, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, a impresionat din nou sibienii cu personajele ei atipice, continuând tradiția edițiilor din anii 2019-2021, când ne-a propos asocieri neașteptate între personaje și diverse elemente ale vieții de zi cu zi.
Foto: Asociația Art Factory Transilvania
Locație: Bloc de locuințe (Bulevardul Vasile Milea nr. 22)
Cristian Scutaru – artist român bine-cunoscut în lumea artei stradale, ne aduce teme cu greutate și simboluri de descifrat de către privitori, așa cum a făcut și în edițiile din 2019, 2020, 2021 și 2023.
Locație: Școala Gimnazială „Ioan Slavici” (str. Macaralei nr. 1)
În paralel, grupul Racolaj a realizat 7 instalații de artă, care pot fi admirate în continuare în Piața Huet. Expoziția de lucrări realizate prin tehnica paste-up, folosind articole rupte din ziare, a dat un nou sens vizual și conceptual acestora.
De menționat este și expoziția „Sunet și semn” a artistei Karina Alexandrescu, care a oferit o perspectivă unică asupra relației dintre sunet și reprezentarea grafică, reinterpretând emoțiile și structura muzicală ale compozițiilor lui Igor Stravinski.
Ultima zi de festival a adus o premieră în program: cunoscutul Street Art Tour a fost îmbinat cu un City Hunt. Duminică, 14 iulie, participanții au explorat noile picturi murale realizate în acest an și au fost provocați să identifice părți din picturile murale realizate în anii trecuți, pe baza indiciilor. Deplasarea s-a făcut pe biciclete sau trotinete, într-o competiție în echipe, aducând un final interactiv și dinamic ediției aniversare.
Lucrările din acest an completează Galeria de Artă Stradală în aer liber a Sibiului – o expoziție accesibilă localnicilor și turiștilor 365 zile pe an. Aceasta cuprinde acum 120 lucrări și nu mai puțin de 13.800 metri pătrați de culoare, revitalizând spațiul urban în cadrul celui mai amplu demers de acest gen din țară.
Mai multe detalii despre festival sunt disponibile pe site-ul www.sisaf.ro și pe paginile de Facebook și Instagram.
Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociația ART Factory Transilvania și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.