Zece mii de măști de protecție ajung în unitățile de învățământ din județul Sibiu cu ajutorul deputatului UDMR Zacharie Benedek.
Echipamentele sanitare fac parte dintr-un lot de un milion de măști de unică folosință donate de guvernul taiwanez prin intermediul Executivului de la Budapesta și care vor fi distribuite către spitalele, școlile și azilele de bătrâni de pe teritoriul României.
Colegiul Național „Octavian Goga” și Școala Gimnazială „Regina Maria” din municipiul Sibiu au recepționat astăzi donațiile. Primii care vor folosi aceste măști sunt elevii din ani terminali și cadrele didactice implicate în pregătirea și organizarea examenelor naționale.
„Am donat trei mii de măști la Colegiul Național „Octavian Goga” și o mie Școlii Gimnaziale „Regina Maria”. Pot să spun că am o relație sentimentală cu Colegiul Național „Octavian Goga”, acolo am studiat și eu 12 ani, copiii mei acolo au fost la școală, deci avem chiar o relație familiară cu această școală, și am ales școala „Regina Maria” pentru că este una dintre cele mai bune școli gimnaziale din Sibiu. Mă bucur că am avut posibilitatea de a intermedia această donație și sunt convins că materialele de protecție le vor fi utile în primul rând copiilor și tinerilor care trebuie să se întoarcă la școală, la un moment dat, precum și cadrelor didactice și mărturisesc că se bucură cu toții de aprecierea mea pentru eforturile lor de a-și continua activitatea chiar și în această perioadă extrem de dificilă”, a explicat Benedek.
Recunoștință
Directorii celor două unități de învățământ ne-au declarat că donațiile sunt binevenite, mai ales că, în această perioadă, toată atenția s-a concentrat asupra asigurării siguranței. „Este un moment de bucurie pentru colectivul școlii noastre. Orice donație este întotdeauna binevenită și ne bucurăm că sunt oameni care se gândesc și la asemenea activități”, a precizat Viorica Fekete, directorul Școlii Gimnaziale „Regina Maria”.
Și Andra Tischer, director adjunct al Colegiului Național „Octavian Goga”, s-a bucurat pentru donația dedicată elevilor pe care îi îndrumă. „Din partea echipei manageriale, călduroase mulțumiri!”, au fost cuvintele de întâmpinare.
Tineri responsabili
Viitori absolvenți ai Colegiului Național „Octavian Goga” au confirmat în număr mare participarea la orele de pregătire: 154 de elevi ai claselor a VII-a și peste 200 de elevi din clasele a XII-a vor fi prezenți la activitățile didactice, la începutul lunii iunie.
„Această donație înseamnă în primul rând un gând bun pe dare domnul deputat Benedek îl are față de școala noastră. Înseamnă un ajutor real, pentru că avem foarte mulți absolvenți care vor veni, înseamnă un adevărat sprijin”, a declarat Luminița Ducu, directorul adjunct al colegiului.
Noile măsuri pentru elevii care revin la școală
Responsabilii învățământului sibian asigură părinții și elevii că se vor respecta toate măsurile impuse de către Ministerul Educației Naționale, iar sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este primordială.
Luni, Consiliul de Administrație al CNOG va hotărî o nouă procedură în ceea ce privește accesul în școală și igiena spațiilor. „Suntem pregătiți să-i primim pe elevi și îi așteptăm cu drag”, precizează Luminița Ducu.
Ștefana BABA | foto: Dan GREAVU