Avanpremieră specială la Teatrul Gong
Spectatorii din Sibiu sunt printre primii din România care se vor delecta cu unul dintre cele mai așteptate filme ale primăverii: comedia „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru. Sâmbătă, 16 martie, cu o săptămână înaintea lansării oficiale în cinematografe, filmul va fi proiectat într-o avanpremieră specială la Teatrul Gong din Sibiu, de la ora 19.00.
Regizorul Adrian Sitaru, directorul de imagine Adrian Silișteanu și actorii Adrian Titieni, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc – la doar 9 ani, mezinul echipei filmului -, se vor întâlni cu publicul din Sibiu și vor povesti întâmplări amuzante de pe platourile de filmare, unde protagoniști au fost, pe lângă actori, și partenerii lor necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel. Comedia „Domestic” intră oficial în cinematografe din 22 martie.
Filmul va avea alte două proiecții la Sibiu: marți, 19 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Gong, și sâmbătă, 30 martie, de la 18.00, la Studioul Astra Film.
Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, „Domestic” este povestea copiilor, adulţilor şi a animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună. Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc (9 ani).
„Mă gândesc că avem o mare nevoie de animale şi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim şi ne mâncăm în acelaşi timp, la propriu, animalele. Am încercat să pun în film toate astea prin ochii unui copil pentru care viaţa este simplă, crudă, misterioasă şi foarte amuzantă în acelaşi timp, iar adulţii sunt la fel: buni, cruzi, fără logică dar foarte amuzanţi şi… mă opresc aici. Restul în film”, spune regizorul. Adrian Sitaru a mai regizat lungmetrajele „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), ambele premiate în numeroase festivaluri.
Trailerul filmului: http://www.youtube.com/watch?v=sog9bvuYZHI&feature=youtu.be.
În campania de promovare a filmului „Domestic” se vor implica, în următoarele zile, numeroase vedete din România, care povestesc întâmplări „domestice” amuzante. Primele povești vin de la cântăreața Paula Seling, matematicianul Nicușor Dan, solistul trupei Vunk – Cornel Ilie, și actorul Silviu Biriș.
***
Filmul este o producţie 4 Proof Film, în coproducţie cu Unafilm, Germania, susținută de Centrul Național al Cinematografiei și realizată cu finanțare din partea Medienboard Berlin-Brandenburg Germania, Eurimages, TVR și HBO România.
Parteneri: Primăria Municipiului București, ArCuB, RATB, Graffiti BBDO, Kaleidoscope Proximity, Peneș-Galli Gallo, La Provincia, Vier Pfoten, Ringstar.
Parteneri media: Kiss FM, Prima TV, Magic FM, Adevărul, Dilema Veche, Gazeta Sporturilor, 24 FUN, Top Gear, Good Food, Cocor Media Channel, Transfer.ro, Ziare.com, Cinemagia.ro, Hotnews.ro, Port.ro, CinemaRX.ro, Cinefan.ro, Oradestiri.ro, Urban.ro, Eva.ro, Studentie.ro, Cărturești, Filmreporter.ro, Liternet.ro, BeWhere, Ziarul de Iași, Iasifun.ro, Tion.ro, Agenda, Ziua de Cluj, Ziua de Constanța.
Noutăţi, fotografii și filmulețe inedite puteţi găsi pe pagina de Facebook a filmului: http://www.facebook.com/Domestic.TheMovie