Echipa AFT Sibiu, participantă la Maratonul Atenei a fost premiată

Echipa Academiei Forțelor Terestre din Sibiu a participat la ce de a XXXIX-a ediție a Maratonului Atenei desfășurată duminică, unde a obținut rezultate remarcabile.

Locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Cristian Dan a premiat ieri, 15 noiembrie, la sediul instituției, studenții și cadrele Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu, care au participat la această ediție a Maratonului.

„Viața însăși este un maraton și, mai important decât să fii pe locul I, este să participi. Acest lucru denotă tărie de caracter. În numele comenzii SMFT, vă mulțumesc și vă felicit! Sunteți o onoare și un model de urmat atât pentru colegi, dar și pentru ceea înseamnă forța și voința, în Forțele Terestre Române”, a transmis generalul-maior Cristian Dan.

Pentru rezultatele excepționale obținute la evenimentul sportiv, echipa prestigioasei instituții de învățământ militar a primit certificate de apreciere și moneda reprezentativă a șefului Statului Major al Forțelor Terestre.

„Maratonul Atenei s-a desfășurat în data de 13 noiembrie și a reunit peste 16.000 de participanți. Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, aflată la cea de-a cincea participare la acest eveniment atletic internațional, a constituit, și de această dată, un exemplu de leadership, determinare și curaj” au transmis reprezentanții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*