Organizatorii doresc să reunească reprezentanţi de marcă ai unor companii de renume şi specialişti care doresc să fie la curent cu ultimele noutăţi tehnologice din domeniul IT.
Compania clujeană EBS România organizează, în 31 mai, la Braşov, prima conferinţă „IT Excellence 2012 in Business & Technology”. Sunt așteptați 250 de invitați.
Conferinţa organizată de EBS România se adresează reprezentanţilor mediului de afaceri, specialiştilor IT, dar şi studenţilor şi urmăreşte ideea de excelenţă, EBS fiind o organizaţie orientată spre excelenţă.
Reprezentanţi de marcă ai unor companii de renume, profesionişti din domeniul IT, personalităţi ale lumii academice şi studenţi sunt aşteptaţi la prima conferinţă „IT Excellence 2012 in Business & Technology”, organizată de compania clujeană EBS România, la Hotel Aro Palace Braşov, în 31 mai. „Evenimentul este un prilej de expunere şi dezbatere a unor soluţii de business şi tehnologii de ultimă oră, care îi vor ajuta pe participanţi să obţină un avantaj strategic într-un mediu economic şi competiţional aflat în permanentă schimbare”, afirmă Adelina Chişu, senior marketing consultant EBS România.
Conferinţa este structurată în două părţi
„IT Excellence 2012 in Business & Technology” este structurată în două părţi: IT „Excellence in Business” şi „IT Excellence in Technology”. În prima parte sunt aşteptaţi aproximativ 100 de participanţi, iar în cea de a doua parte, 150 de participanţi.
În prima parte, organizatorii doresc să reunească într-un cadru dinamic şi profesional atât reprezentanţi de marcă ai unor companii de renume cât şi specialişti care doresc să fie la curent cu ultimele noutăţi tehnologice din domeniul IT.
În a doua parte a conferinţei, vor fi dezbătute tehnologii precum SAP, Java şi SharePoint, având invitaţi atât personalităţi din sfera academică şi profesionişti IT, cât şi studenţi ai profilelor informatice.
Valentin Tomşa, country manager SAP România, invitat de onoare
Organizatorii conferinţei spun că EBS îşi focusează atenţia asupra excelenţei şi acest gen de evenimente dau un plus de valoare companiei. Printre speakerii conferinţei se numără Valentin Tomşa, country manager SAP România, invitatul de onoare al evenimentului. Alți invitați importanți sunt George Pristavu, developer & platform evangelism director Microsoft România, Daniel Metz, CEO EBS România, Dragoş Petrea, Channel & Ecosystem Manager SAP România & Bulgaria.
Cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, în creştere cu 57%
Compania clujeană EBS România a realizat în primul trimestru al anului 2012 o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, în creştere cu 57% faţă de trimestrul I din anul precedent. Contractele semnate până în prezent vor aduce la nivel de an o creştere de aproximativ 30% faţă de anul precedent, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri de peste 11,5 milioane euro pentru acest anul 2012.