„E.T.”, „Mihai Viteazul” și „Star Wars” – muzică de film în Piața Mare

Musicalul și muzica de film revin în Piața Mare din Sibiu, joi, 28 iunie, odată cu concertul simfonic care închide a XV-a ediție a proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”. Pe scenă, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul american Scott Speck, vor urca soliștii Irina Baianț (soprană) și Daniel Szasz (vioară).

Născut în Boston, Scott Speck a absolvit Universitatea Yale cu summa cum laude. Aici a fondat şi dirijat Berkeley Chamber Orchestra. A primit diploma de masterat la University of Southern California. În Berlin a fondat ansamblul Concerto Grosso Berlin, o orchestră dedicată interpretării lucrărilor muzicale baroce şi clasice într-o manieră stilistică apropiată de origini. A fost dirijorul orchestrei San Francisco Ballet, între anii 1998-2000, consultant muzical şi dirijor al orchestrei Honolulu Symphony şi dirijor asociat al operei din Los Angeles. În urma ultimelor turnee în Asia a fost numit dirijor invitat principal al orchestrei China Film Philharmonic din Beijing. Prin ultimele sale concerte din Londra, Paris, Moscova, Beijing, San Francisco şi Washington, Scott Speck a câştigat o faimă internaţională de dirijor pasional şi inteligent.

În vârstă de 28 de ani, Irina Baianț este cea mai prolifică soprană româncă a momentului, fiind câștigătoare a multor concursuri naționale și internaționale, printre care amintim locul 1 la concursul internațional „Hariclea Darclee” ediția 2017. Este invitată specială a tuturor spectacolelor marelui compozitor Vladimir Cosma din 2013 până în present și a susținut concerte și recitaluri in toată Europa, alături de dirijori consacrați și orchestre renumite. Soprana Irina Baianț este un artist versatil, cu un vast repertoriu liric, ce cuprinde lucrări din genul clasic dar și de musical, participând la imprimarea unor coloane celebre de muzică de film și fiind invitată la Londra, la cunoscutul teatru „Her Majesty’s Theatre” pentru a interpreta rolul principal din musicalul „Fantoma de la operă” alături de distribuția rezidentă a teatrului.

Irina Baianț

Concert-maestru al orchestrei simfonice din Alabama, Daniel Szasz s-a născut la Sibiu, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializându-se la Academia Internaţională de Muzică „Menuhin” din Gstaad (Elveţia) şi, ulterior, în SUA. Printre premiile pe care le-a câştigat în cariera sa se numără Premiul Publicului la Concursul internaţional „Vittorio Gui” din Florenţa (Italia).

Concertul din Piața Mare este un eveniment care a devenit tradiție pentru Sibiu, iar titulatura sub care se va desfășura anul acesta este ”AMERICAN & ROMANIAN MUSICAL INTERSECTIONS”. În cadrul programului vor fi prezentate publicului secvențe de musical și muzică de film, lucrări semnate de J. Williams, T. Olah, C. Porumbescu, L. Bernstein sau L. Webber. Evenimentul se va transmite în direct, pe site-ul www.filarmonicasibiu.ro, precum și pe pagina de Facebook a instituției. Din cauza logisticii, indiferent de condițiile meteo, concertul se va desfășura în spațiul anunțat, sfatul organizatorilor fiind ca spectatorii să vină echipați cu pelerine de ploaie sau umbrele. Intrarea la acest concert este liberă.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*