E oficial. Toamna aduce prețuri crescute la transport în Sibiu

Consilierii locali au aprobat în ședința de joi creșterea tarifelor la transportul public în municipiul Sibiu. Totodată a fost votată și modificarea sisteului de taxare.

Astfel, începând cu data de 1 septembrie, tariful pentru o călătorie cu autobuzul în municipiul Sibiu va crește de la 2 lei cât este în prezent la 3 lei. Deasemenea se va introduce în locul biletului penru o călătorie biletul cu valabilitate de 60 de minute.

Va crește și tariful de transport cu autobuzul spre stațiunea Păltiniș, de la 9 lei cât este în prezent la 11 lei. Tariful pentru transport bicicletă la Păltiniș rămâne 10 lei.

Și abonamentele TURSIB se vor scumpi. Vor dispărea abonamentele pe jumătate de lună, iar cele pe 7 zile cresc la 23 lei, cele pe 30 zile nominale la 86 lei și cele pe 30 zile nenominale la 120 de lei. Legitimația zilnică rămâne tot la 5 lei.

În continuare, Primăria Sibiu va suporta toate cheltuielile pentru pensionari, veterani, elevi, copii sub 6 ani, persoane cu dizabilități. Aceștia vor călători gratuit, dar în baza cardului emis de TURSIB. Studenții vor primi 50% reducere la abonamentul lunar nominal.

Nici taxiurile nu vor mai circula de la 1 septembrie la actualele tarife. Consilierii au aprobat solicitarea mai multor firme de taxi de majorare a tarifului per kilometru. Astfel, odată cu venirea lunii septembrie cei care vor circula cu taxiul vor plăti cursa la un tarif maximal de 4,5 lei per kilometru, cu 50% mai mult decât în prezent.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*