E oficial! Primăria Sibiu a preluat Spitalul CF Sibiu. Care sunt pașii următori

După ce Consiliul Local Sibiu și-a dat acordul ca Spitalul CF să fie preluat de municipalitate, iar Guvernul a aprobat transferul prin HG 30 din 22 ianuarie 2026, luni, pe 2 februarie, s-a semnat oficial protocolul de predare-primire. Documentul a fost semnat de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și managerul spitalului, Ștefania Șerban. Astfel, Spitalul CF a intrat, în mod oficial, în proprietatea Municipiului Sibiu.

Sursa foto: Mesagerul de Sibiu

„Este important să subliniez că acest Spital va rămâne deschis, ca și până acum, comunității. Își va păstra personalitatea juridică și personalul angajat. Din punct de vedere legal, urmează câțiva pași procedurali importanți. În primul rând, vom înscrie în Cartea Funciară dreptul de proprietate al Municipiului Sibiu asupra imobilelor Spitalului. Mandatul actualului manager va fi prelungit pentru 6 luni, perioada maximă prevăzută de lege, iar între timp se va organiza concurs pentru ocuparea postului pentru următorii 4 ani. Cu aprobarea Consiliului Local, se va numi și un nou Consiliu de administrație al Spitalului. În paralel, vom face și demersurile legale pentru schimbarea denumirii unității în “Spitalul Municipal Sibiu”. Toate aceste demersuri administrative nu vor afecta activitatea cu pacienții, aceștia putând accesa în continuare serviciile Spitalului”, a transmis  Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Situat pe str. C. Noica, nr. 20 – 21, Spitalul are o capacitate de 67 de paturi și este alcătuit din 3 corpuri de clădire: Spitalul, Policlinica și un imobil administrativ, în care se află și laboratorul. Această unitate medicală oferă și va continua să ofere servicii în mai multe specialități:

  • În regim de spitalizare continuă, în specialitățile: chirurgie generală, chirurgie vasculară, cardiologie, boli cronice și medicină internă.
  • În regim de spitalizare de zi: chirurgie generală, chirurgie vasculară, cardiologie, medicină internă, oftalmologie, dermatologie, neurologie, chirurgie plastică și micro-reconstrucție, ORL.
  • Prin ambulatoriul clinic: cardiologie, medicină internă, neurologie, chirurgie generală, oftalmologie, dermatologie, ORL, psihiatrie, chirurgie plastică și micro-reconstrucție, psihologie – siguranță în transporturi, reabilitare medicală.
  • Prin ambulatoriul paraclinic cu servicii de ecografie, radiologie și analize de laborator.

Spitalul dispune și de un laborator de analize medicale certificat RENAR, atestând calitatea și siguranța acestuia.