Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat că îşi doreşte ca primul comandament NATO de comandă şi control din România să fie operaţional în luna iunie, în timp ce al doilea comandament, de divizie, ar urma să fie operaţional în termen de doi ani.
Mircea Duşa a declarat, luni, la Cluj, că Ministerul Apărării a început pregătirea pentru operaţionalizarea celor două comandamente şi evaluările financiare şi cele tehnice privind realizarea acestora.
„România a obţinut la Bruxelles un rezultat deosebit din punct de vedere militar şi al securităţii naţionale după aderarea la NATO. În urma negocierilor purtate vom avea de realizat un comandament de tip NFIU (n.r. – NATO Force Integration Units) , care se realizează în şase state, ţările baltice, Polonia, România şi Bulgaria, şi un comandament de divizie, unul în Polonia şi unul în România. Voi avea o discuţie cu reprezentanţii Statului Major General, deja am început pregătirea pentru operaţionalizarea celor două comandamente şi evaluările financiare şi cele tehnicelegat de realizarea lor. Doresc ca undeva până în luna iunie comandamentul de tip NFIU să fie operaţional”, a spus Duşa.
Întrebat unde vor fi înfiinţate cele două comandamente NATO din România, Duşa a evitat să dea un răspuns clar.
Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, iar aici vor activa militari români, dar şi din alte state membre, au decis, joia trecută, miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat luni, de la ora 09:00, la activitatea de autoevaluare a Diviziei 4 Infanterie Gemina pentru anul 2014.