Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat azi, la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenţii anului I ai Academiei Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ din Sibiu, că peste 1.200 de studenţi militari depun acest legământ de a-şi apăra ţara cu preţul vieţii.
‘Acest legământ nu are doar valoare simbolică, ci şi una juridică şi, mai ales, una afectivă. Aţi jurat astăzi să vă apăraţi ţara chiar cu preţul vieţii. Ca studenţi ai Academiei Forţelor Terestre veţi duce mai departe valorile şi tradiţiile celei mai vechi instituţii de învăţământ militar din România, cu o istorie de peste 160 de ani. O universitate redutabilă, respectată în ţară şi în lume, care a dat României generaţii de ofiţeri pregătiţi la cele mai înalte standarde’, le-a spus Duşa celor 232 de studenţi militari de la Sibiu.
El a precizat că acelaşi jurământ este depus, joi şi vineri, în toate instituţiile de învăţământ militar din ţară, de alţi peste 1.200 de studenţi militari.
Ministrul Apărării a amintit că manifestările începute în luna august de elogiere a eroismului militarilor români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord în al Doilea Război Mondial vor continua sâmbătă, 25 octombrie, şi cu ocazia Zilei Armatei Române, la monumentul de la Carei, unde va fi ‘o amplă ceremonie militară’.
Ministrul Mircea Duşa a participat la ceremonia de la Sibiu alături de premierul Victor Ponta, care le-a transmis studenţilor militari că Armata Română s-a schimbat foarte mult în bine în ultimele două decenii, iar acum vicepreşedintele SUA, Joe Biden, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ‘admiră Armata Română şi apreciază rolul pe care militarii români îl joacă în parteneriatul strategic’.