După teatru, filmul cucerește Sibiul

În perioada 7-10 iulie filmul cucerește spațiile outdoor ale Sibiului, dar și sălile de cinema, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania la Sibiu.

Cea de a 16-a ediție va aduce peste 25 de filme în premieră și cine-concerte, desfășurate sub sloganul ediției – „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

Filmele pot fi vizionate în Piața Huet, Piața Habermann și la Cine Gold, iar biletele au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro, dar și în aplicația oficială TIFF. Proiecțiile din Piața Huet sunt cu intrare liberă, iar cele din cadrul programului EducaTIFF la Cine Gold sunt de asemenea gratuite, în baza rezervării unui bilet cu valoare 0.

În prima seară de festival publicul se poate bucura de proiecțiile: „ Alcarràs”, filmul care a câștigat Ursul de Aur la Berlin în 2022, regizat de Carla Simón, dar și „ Cut!”, o dramă-comedie cu zombie semnată de originalul Michel Hazanavicius, care a deschis anul acesta Festivalul de la Cannes. În plus, spectatorii pot urmării tot în prima seară, un film aplaudat la Festivalurile de la Veneția și San Sebastián, „Competiția oficială”, dar și premiera „ Operațiunea Mincemeat”, o dramă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în regia lui John Madden, cu Colin Firth în rolul principal.

Ediția din acest an aduce și cele mai așteptate filme românești ale sezonului. O parte dintre echipele filmelor din program vor fi prezente la Sibiu pentru a intra în dialog cu spectatorii.

Sibienii sunt așteptați să se bucure și de două cine-concerte impresionante:

– vineri, 8 iulie, de la 21.45 în Piața Huet, „Häxan”, capodopera horror suedeză regizată de Benjamiin Christensen în 1922 care va fi acompaniată live de artistul Maatus Pealler,

– duminică, 10 iulie, de la 21.45, tot în Piața Huet , „The Lodger”, remarcabilul lungmetraj semnat de Alfred Hitchcock în 1927 și inspirat de povestea lui Jack Spintecătorul va fi acompaniat live de DJ DUBASE.

Și cei mici sunt așteptați la film, ca parte din programul EducaTIFF, în diminețile de weekend, la CineGold, unde vor fi proiectate filme precum „Eu sunt Zlatan” (r. Jens Sjögren), „Loc de joacă” (r. Laura Wandel) sau „Familia Adevarată” (r. Fabien Gorgeart).

Programul complet al celor patru zile de festival poate fi consultat pe sibiu.tiff.ro.

Acesta este un proiect organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*