După gratii pentru că a condus fără permis

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 1.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un sibian în vârstă de 21 de ani.

În urma verificărilor preliminare efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii întocmind actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 15 septembrie a.c., față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de azi, sibianul să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz continuă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*