Complexul de vară Arena Platoș Păltiniș este pregătit să își deschidă porțile pentru turiști, în acest weekend. Deschiderea complexului este un sprijin turistic considerabil pentru zona Păltinișului, care suferă și ea, alături de întreg sectorul turistic din țară, pe seama evenimentelor medicale ce au tulburat întreaga lume.
Prin urmare, siguranța a fost pusă pe primul loc în planul de redeschidere a parcului de aventură.
„Am implementat toate măsurile necesare pentru ca turiștii să se simtă în siguranță și să fie lipsiți de riscuri în momentele în care utilizează atracțiile complexului”, spune Ioana Dragomir, managerul general al complexului Arena Platoș Păltiniș.
Apres-ski-ul resortului nu va primi clienți în interior, toți urmând să fie serviți pe terasă. Au fost create zone de dezinfecție la intrările din centrul de închirieri și ale atracțiilor, personalul va purta mănuși și mască și se va asigura în permanență că se păstrează distanțarea socială între clienți. La urcarea în telescaun, clienților le vor fi oferite mănuși universale și vor fi îndrumați să le poarte dacă aleg activități ce presupun contact cu echipamente: sania de vară, tiroliana, etc.
Anul acesta s-a încheiat un proiect mai amplu, derulat împreună cu autoritățile, din care au rezultat mai multe trasee de drumeție și pentru mountain biking. Proiectul a fost conceput de Complexul de Schi și Agrement Arena Platoș Păltiniș, în parteneriat cu Primăria Comunei Rășinari, Ocolul Silvic Rășinari Sibiu și Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.
„Din rețeaua generoasă de drumuri și poteci turistice care șerpuiesc prin zona complexului Arena Platoș, am ales 4 trasee numai bune pentru mountainbiking, cross-country, croite parcă pentru începători și familii. Ele au o suprafață de rulare preponderent netedă și variază ca lungime și nivel de solicitare fizică. Pentru mountainbikerii pasionați am scos din tolbă 4 trasee menite să le așeze instant zâmbetul pe buze, pe poteci turistice cu un grad sporit de dicultate. Două dintre aceste trasee de enduro/gravity sunt circuite, cu plecare și întoarcere la Arena Platoș Păltiniș, iar celelalte două pleacă de la Arena Platoș Păltiniș și ajung în Sibiu”, spune Radu Lungu, organizatorul de competiții al complexului și „creierul” din spatele întregului proiect.
Pentru ca experiența pe traseele de biciclete să fie cât mai plăcută, în aceste zile se lucrează la implementarea hărților gps pentru aceste trasee pe site-ul www.arenaplatos.ro. Hărțile traselor vor putea fi descărcate în telefon și utilizate offline.
Iar pentru cei care vor trasee mai scurte, coborâri mai dese și un strop extra de adrenalină, traseele de biciclete din interiorul complexului au fost reconfigurate și îmbunătățite.
Cei care nu gustă sporturile pe două roți au la dispoziție multe alte posibilități de petrecere a timpului într-un mod plăcut. Sania de vară de abia așteptă să preia ștafeta de la cea de iarnă, traseul de tiroliană asigură cea mai bună priveliște, bagjump-ul își așteaptă săritorii iar pe cei mici îi așteaptă personajele de pe Aleea de Povești, castelul gonflabil și… o nouă surpriză!
Se numește Traseul lui Clopoțel și e un traseu de explorare forestieră gândit pentru familiile cu copii peste 3 ani, dar accesibil tuturor ca traseu de promenadă.
„Noul traseu conține tot felul de mici provocări pentru cei mici: să observe diferite detalii din pădure, să se pună în pielea unui gândac, să analizeze plantele, sunt supuși la fiecare pas la tot felul de provocări. Vrem să îi aducem pe cei mici mai aproape de natură printr-un proces de învățare prin joacă. Acum punem la punct ultimele detalii iar Clopoțel îi va aștepta pe cei mici în pădure din 19 iunie”, mai spune Ioana Dragomir.
Complexul de vară Arena Platoș Păltiniș va fi deschis în sâmbăta și duminica, între orele 11 și 19.